Pirelli lansează „Sustainability Journey Program”, un nou proiect dedicat punctelor de vânzare, prin care compania își extinde strategia ESG (mediu, social, guvernanță) în rețeaua de parteneri comerciali. Programul are ca obiectiv promovarea sustenabilității direct către consumatorul final și sprijinirea dealerilor în obținerea certificării Pirelli Sustainability Journey, validată de TÜV Italia, parte a grupului internațional TÜV SÜD.
Certificarea oferă instruire specializată și consultanță din partea Pirelli și acoperă o gamă largă de teme ESG – de la protecția mediului și gestionarea resurselor energetice, până la prevenirea corupției, siguranță informatică, formare profesională și standarde de calitate conforme normelor ISO (Organizația Internațională de Standardizare).
Accesibil tuturor punctelor de vânzare, fără condiții prealabile, programul debutează cu o evaluare care măsoară impactul de mediu și social al activităților comerciale și identifică direcții clare pentru îmbunătățire. Participanții beneficiază de un ghid de bune practici și de sprijin anual pentru a obține certificarea Pirelli, dar și pentru a se pregăti pentru standardele internaționale ISO 14001 (mediu) și ISO 45001 (sănătate și securitate ocupațională).
”Într-un context în care sustenabilitatea, sănătatea și siguranța devin priorități strategice, Pirelli propune o soluție concretă și inovatoare pentru partenerii săi – un model care îmbină excelența operațională cu responsabilitatea față de oameni și mediu. Suntem prima companie din sector care lansează un astfel de program, menit să sprijine partenerii în tranziția către un mod de lucru mai responsabil, în linie cu cerințele tot mai exigente ale pieței”, a declarat Matteo Battaini, Head of Sustainability and Future Mobility, Pirelli.

Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate