Noul proiect de ordonanță de urgență privind sprijinirea producției de biometan reprezintă un pas real spre dezvoltarea pieței de biometan în România. Acesta introduce o definiție legală pentru producătorii de biometan și stabilește drepturile și obligațiile acestora în conformitate cu cele ale producătorilor de gaze naturale. Aceștia trebuie să respecte standarde stricte de calitate și siguranță pentru a injecta în rețeaua de gaze, să obțină licența necesară și să asigure funcționarea responsabilă a instalațiilor. Aceste condiții fac posibilă conectarea primei instalații de producție de biometan din România la rețeaua de gaze.

O opinie de Nadia Maki, Senior Researcher, Energy Policy Group

Ordonanța va contribui fără îndoială la atingerea obiectivului României de 5% biometan până în 2030. Cu toate acestea, ea include o contradicție care amenință să submineze creșterea sectorului. Ordonanța impune ca producătorii de gaze naturale și producătorii de biometan să fie tratați în mod egal, în ciuda diferențelor dintre cele două tipuri de producători în ceea ce privește mecanismele de recuperare a costurilor. Producătorii de gaze naturale au dreptul să își recupereze investițiile în racordarea la rețea și modernizarea acesteia prin tarife, în timp ce producătorii de biometan sunt privați de acest privilegiu. Practic, producătorii de biometan trebuie să suporte toate costurile de conectare, instalațiile de injecție și costurile aferente infrastructurii și consolidării, în ciuda faptului că furnizează rețelei un gaz identic din punct de vedere chimic.

România are unul dintre cele mai mari potențiale de producere a biometanului din UE

Rețeaua de distribuție a gazelor naturale din România este extinsă și ar putea fi adaptată pentru adoptarea gazelor regenerabile. Conform fișei privind biometanul din România publicată de Comisia Europeană, țara are capacitatea tehnică de a înlocui aproximativ un sfert din importurile actuale de gaze naturale cu biometan, ceea ce reprezintă un câștig semnificativ pentru securitatea energetică și reducerea emisiilor. România are un potențial estimat de producție de biometan de 5,5 miliarde de metri cubi până în 2040 – unul dintre cele mai mari din UE.

Producția de biogaz a României a crescut pentru scurt timp la 30 MW și a scăzut din nou la 21 MW în 2023, în timp ce producția de biometan nu a început încă. Producția de biometan are multiple avantaje: sprijină crearea de locuri de muncă în zonele rurale, sporește securitatea energetică într-o lume decarbonizată și atribuie o valoare produselor reziduale, ceea ce stimulează economia circulară. Prin urmare, solicitarea investitorilor să plătească pentru conectarea la rețeaua de gaze subminează multiple interese strategice.

Partajarea costurilor pentru conectarea la rețea este norma în toată Europa

Partajarea costurilor de conectare și consolidare este o practică obișnuită în toată Europa, deoarece biometanul este considerat a servi unui scop public. Asociația Europeană pentru Biogaz (EBA) a identificat mecanisme comune de partajare a costurilor:

1. „Divide-and-conquer” (împărțire și cucerire), în care fie operatorul sistemului, fie producătorul își asumă responsabilitatea CAPEX, iar „Divide-and-conquer” (împarte și cucerește), în care fie operatorul de sistem, fie producătorul își asumă responsabilitatea CAPEX, iar celălalt gestionează OPEX, cum este cazul în Estonia, Portugalia și Luxemburg.
2. Împărțirea costurilor la nivel de componente, în care costurile sunt împărțite pe elemente de infrastructură, cum este cazul în Țările de Jos și Republica Cehă.
3. Împărțirea sarcinii pe bază de procentaj, cu unele limitări. De exemplu, DSO din Germania plătește 75 % din costurile de conectare, iar producătorul plătește 25 % pentru conductele cu lungimea de 10 km sau mai puțin. Pentru distanțele scurte de conectare (sub 1 km), contribuția producătorului este plafonată la 250 000 euro. În Franța, operatorul de rețea plătește 60 % din costuri, iar producătorul 40 %, deși contribuția operatorului este plafonată la 600 000 euro.
4. Un sprijin suplimentar poate veni și sub forma operatorilor de rețea care realizează investiția inițială în conexiunile la rețea, dar care percep producătorului treptat întreaga sumă pe o perioadă lungă de timp, ceea ce poate contribui la reducerea costurilor inițiale de investiție.

Indiferent de tipul de sprijin, analiza arată că reglarea presiunii este, de obicei, responsabilitatea producătorului de biometan, în timp ce costul conductei de ultimă milă (necesară pentru conectarea producătorului la cea mai apropiată rețea) este împărțit sau acoperit de operatorul rețelei.

Țările comparabile se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește împărțirea costurilor

Au apărut modele clare. Trei dintre cele cinci țări cu cel mai mare potențial de biometan (Germania, Franța și Italia) sunt, de asemenea, trei dintre cele cinci țări cu cea mai mare producție de biometan . Toate trei operează mecanisme de împărțire a costurilor într-o formă sau alta. Celelalte două țări cu potențial ridicat de producție de biometan, Spania și Polonia, impun ca toate cheltuielile să fie acoperite de producător, similar cu ceea ce se are în vedere în România. Ambele rămân limitate în ceea ce privește cantitățile produse, în ciuda potențialului tehnic ridicat. Prin urmare, modelul românesc de responsabilitate integrală a producătorului pentru plăți este contraproductiv.

În plus, Germania, Franța și Italia oferă sprijin de stat pentru producția de biometan, fie prin tarife de alimentare, obligații de achiziție ale furnizorilor, licitații, fie prin combinația a două dintre aceste măsuri. Spania și  Polonia nu dispun de scheme cuprinzătoare de sprijin pentru producția de biometan, deși noile planuri indică viitoare scheme de tarife de alimentare în Polonia. România ar putea lua în considerare utilizarea Fondului de modernizare pentru a dezvolta o schemă de sprijin pentru producția de biometan, întrucât a utilizat cu succes această finanțare în trecut pentru a sprijini producția onshore și fotovoltaică prin schema Contractelor pentru diferență.

Soluțiile pot include zone de testare pilot sau praguri de livrare

Există îngrijorări legitime cu privire la costurile conectării instalațiilor de biometan la rețea. Biometanul derivat din deșeuri poate fi produs în cantități mai mici, iar zonele de producție sunt concentrate în jurul disponibilității materiilor prime, ceea ce poate să nu fie ideal pentru conectarea la rețea. Cu toate acestea, aceste provocări pot fi depășite cu ajutorul unor criterii de eligibilitate bine concepute, cum ar fi praguri minime de livrare sau livrarea în zone testate pilot, care urmăresc să includă cât mai multe surse de biometan posibil, protejând în același timp eficiența rețelei.

Soluția cea mai simplă ar putea fi tratarea producătorilor de biometan în același mod ca și producătorii de gaze naturale și permiterea accesului acestora la mecanisme de recuperare a costurilor.

Îndeplinirea obiectivelor României necesită colaborare și sprijin

Directiva UE privind piața hidrogenului și a gazelor naturale impune un tratament echitabil pentru gazele regenerabile în ceea ce privește aprovizionarea, transportul și injectarea. Revizuirea recentă a Planului național pentru energie și climă (NECP) prevede un consum de biometan de 4,27 TWh până în 2030, în conformitate cu obiectivul de 5 % stabilit în Strategia energetică pentru 2030, care va crește la 10 % până în 2050.
Aceste obiective se bazează pe faptul că reziduurile agricole și deșeurile organice vor deveni surse integrale de gaz regenerabil.

Legea energiei definește deja transportul gazelor ca fiind un serviciu public, iar aceeași logică ar trebui să se aplice și gazelor regenerabile. Aceste obiective se bazează pe faptul că reziduurile agricole și deșeurile organice vor deveni surse integrale de gaz regenerabil.

Legea energiei definește deja transportul gazelor ca un serviciu public, iar aceeași logică ar trebui să se aplice și gazelor regenerabile. Într-o anumită măsură, orice producție de gaze funcționează prin colaborarea dintre sectorul privat (producție) și sectorul public (proprietatea statului asupra infrastructurii rețelei). Încrederea în această colaborare este subminată de inconsecvențele politice și poate afecta încrederea investitorilor și  descuraja investițiile substanțiale necesare pentru atingerea obiectivelor privind biometanul Încrederea în această colaborare este subminată de inconsecvențele politice și poate afecta încrederea investitorilor și descuraja investițiile substanțiale necesare pentru a atinge obiectivele privind biometanul.

Acum este momentul să stabilim reguli care să corespundă atât strategiei energetice naționale, cât și angajamentelor noastre europene, pentru a asigura dezvoltarea gazului regenerabil în România.