A doua ediție a proiectului „Școala din viitor ajunge în școlile JA”, organizat de Junior Achievement (JA) România în parteneriat cu Fundația Vodafone, a oferit, în anul școlar 2023-2024, posibilitatea pentru 20.654 de elevi din clasele primare și de gimnaziu să participe la lecții interactive despre mediul înconjurător, artă modernă sau securitatea online.
Din totalul elevilor participanți, 68% au experimentat pentru prima dată activități pentru dezvoltarea competențelor digitale. Conform cadrelor didactice cu care elevii au lucrat la clasă, printre cele mai dezvoltate competențe în urma activităților „Școala din viitor” s-au numărat: alfabetizarea digitală și informațională, comunicarea și colaborarea în mediul digital și siguranța în mediul online, cu precădere protejarea dispozitivelor electronice și protejarea datelor personale.
Pentru a asigura o implementare cât mai bună a activităților disponibile prin platformele JA România și „Școala din viitor”, mai mult de 1.000 de profesori au participat la sesiuni de formare atât față în față, cât și online. În urma acestor sesiuni, activitățile disponibile pe platforma „Școala din viitor“ au fost folosite la clasă de peste 800 de învățători și profesori în 440 de școli din 241 de localități din România, cu scopul de a îmbina abilitățile digitale cu domenii profesionale esențiale pentru dezvoltarea comunităților. Elevii au fost încurajați să utilizeze tehnologia responsabil și să o integreze în mod sustenabil în activitățile zilnice.
”Proiectul «Școala din viitor» a reușit să capteze interesul atât al fetelor, cât și al băieților, prin diversitatea activităților care au reprezentat o modalitate eficientă de învățare experiențială și prin cooperare despre IoT și mediul înconjurător. Activitățile proiectului au creat condițiile pentru dezvoltarea abilităților sociale, antrenarea și exersarea abilităților digitale și a motivației pentru învățare“ – Profesor, Școala Gimnazială Sfântul Andrei din București.
”Cunoșteam informații despre «Școala din viitor» deoarece am parcurs diverse activități de pe platformă împreună cu tatăl meu. M-am bucurat că am avut și la orele de dirigenție activități de acest fel. Mi-a plăcut foarte mult să creez în platforma Scratch“ – Elev, Școala Gimnazială Nr. 97 din București.
Într-o componentă dedicată a proiectului Rețeaua Școala din viitor, 50 de unități școlare au fost dotate, în urma unui apel public, cu kituri tehnologice care permit utilizarea realității augmentate și accesarea unui conținut special pentru echipamentele oferite. Astfel, 6.000 de elevi au putut să folosească materiale atipice pentru experiențe interactive, în care bucăți de aluminiu și carton reciclat au devenit componente tehnice, iar cuburile Merge s-au preschimbat în piramide sau planete ale Sistemului Solar.
La finalul proiectului, șase unități școlare cu cea mai activă implicare în proiect au primit un sprijin financiar pentru dotări cu echipamente: Școala Gimnazială Nr. 9 „Nicolae Orghidan“ din Brașov, Școala Gimnazială „Mircea Sântimbreanu“ și Școala Gimnazială „Sfântul Andrei“ din București, Școala Gimnazială Săcălaz din structura Beregsău Mare (județul Timiș), Școala Gimnazială „Ion Petrovici“ din Tecuci (județul Galați) și Școala Gimnazială „Virgil Iovănaș“ din Șofronea (județul Arad).
Proiectul „Școala din viitor ajunge în școlile JA“ reprezintă demersul JA România și al Fundației Vodafone de a sprijini educația modernă și de a pregăti elevii pentru provocările viitorului prin experiențele promovate de cele două organizații la nivel internațional, pentru a stimula învățarea practică, a îmbunătăți rezultatele educaționale și a le oferi elevilor abilități esențiale pentru startul carierei profesionale.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate