Asociația Green Revolution a organizat în weekendul 23-24 septembrie, cea de-a treia ediție a „Târgului de Jucării 2nd Life”. Având peste 1500 de participanți, evenimentul a reprezentat o punte între educația ecologică, financiară și socială, cu scopul de a oferi jucăriilor nefolosite o nouă viață și de a inspira copiii să adopte principiile celor 3R: reutilizare, reparare și reciclare.
Pe parcursul evenimentului, copiii au avut ocazia de a învăța și experimenta principiile economiei circulare, iar peste 1000 de jucării și-au găsit noii proprietari.
„Cea de-a treia ediție a Târgului de Jucării 2nd Life ne-a demonstrat încă o dată puterea comunității de a schimba lucrurile în bine. Cred că educația ecologică se face de la vârste fragede și m-am bucurat că am avut alături de noi școli, asociații și nu în ultimul rând părinți care susțin consumul responsabil și transmit aceste valori generațiilor viitoare”, a declarat Raluca Fișer, Președinte în cadrul Asociației Green Revolution.
Ediția din acest an a oferit o gamă bogată de activități și ateliere care au implicat copiii și părinții în teme legate de stilul de viață sustenabil, dar și un program artisitic diversificat. De asemenea, vizitatorii mari și mici au putut participa la sesiuni de coaching și dezvoltare personală care au promovat repararea, refolosirea și reciclarea. Prin aceste inițiative, evenimentul a cultivat conștiința ecologică a participanților, pregătindu-i pentru o lume mai sustenabilă.
Fondurile obținute din vânzarea de jucării și donațiile de la participanți au fost direcționate către fundația World Vision Romania – Programul Pâine și Mâine, sprijinind astfel 1400 de copii din mediul rural în 33 de sate din județele Vaslui, Dolj, Vâlcea, Ialomița, Cluj și Călărași.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate