Prin intermediul proiectului „Career Bus”, desfășurat de Școala de Valori, program coordonat de AVE (Asociația pentru Valori în Educație) și sprijinit de Apa Nova București, peste 100 de elevi cu vârsta cuprinsă între 15-18 ani de la Liceul Tehnologic „Dumitru Dumitrescu” din Buftea și Colegiul Tehnologic „Anghel Saligny” din București au beneficiat de 6 module de consiliere în carieră și orientare vocațională .  

În urma atelierelor de consiliere în carieră și orientare vocațională, 67,95% au conștientizat nevoia de a-și identifica abilitățile și pasiunile, precum și alegerea profesiei în concordanță cu acestea. În cadrul atelierelor, elevii au fost informați despre oportunitățile profesionale, iar 71,13% dintre ei au descoperit industriile locale în care își pot face meseria. Digitalizarea a reprezentat pentru participanți o provocare a viitorului. 69,43% dintre ei au înțeles că multe dintre meseriile prezente pe piața muncii vor fi preluate de roboți, urmând ca oamenii să ghideze procesele realizate de aceștia sau să fie formați pentru meserii inexistente acum. 

Cei peste 100 de elevi au fost în vizită  la Stația de Tratare a Apei Roșu, din județul Ilfov, unde au trecut printr-un tur ghidat de către profesioniști, au văzut cum se desfășoară activitatea angajaților și care este traseul apei. De asemenea, aceștia au avut posibilitatea de a interacționa cu profesioniștii Apa Nova București, au aflat cum și-au început cariera, de ce lucrează în acest domeniu și care au fost provocările întâmpinate. Tinerii au pus întrebări despre mediul de lucru, oportunitățile de creștere din interiorul companiei, dar și care sunt joburile pentru entry-level.  

”Contactul cu lumea reală din piața muncii este cel mai rapid mod prin care tinerii pot face o diferență în propria educație. Pentru că persoanele educate au mai multe șanse în a obține locuri de muncă mai atractive, mai bine plătite și mai sustenabile, am creat acest program care oferă tinerilor de liceu acces la resurse valide, dezvoltare de abilități umane, aptitudini tehnice și interacțiune cu oamenii din industria rețelelor de distribuție a apei potabile și apei industriale”, a declarat Silvia Bogdan, președinte Școala de Valori. 

”Prin Career Bus, cei peste 100 de liceeni implicați au fost sprijiniți să se descopere și să fie conștienți de alternativele existente pe piața forței de muncă. Este important ca atunci când un elev își alege o meserie să ia în calcul opțiunile disponibile, abilitățile și competențele pe care le are, dar și interesele și statutul social pe care îl vizează.  Elevii, prin participarea la atelierele și sesiunile de orientare, au devenit ancorați într-un traseu educațional potrivit carierei si meseriei dorite, dar au ajuns și conectați la realitatea pieței muncii”, declară Andreea Nistor, Director Executiv AVE. 

Apa Nova București, o companie Veolia, susține acest proiect pentru al doilea an consecutiv.  

Educația este un pilon esențial pentru dezvoltarea sustenabilă a comunității noastre. Prin inițiative precum Career Bus, promovăm o formare profesională adaptată realităților pieței muncii, sprijinind tinerii în explorarea și valorificarea propriilor competențe și pasiuni. Continuăm să investim în astfel de programe, conștienți că educația de calitate este cheia pentru un viitor sustenabil și prosper”, a spus Irina Munteanu, promotor al educației de calitate din partea Apa Nova București.