Din 17 mai, peste 800 de produse 3RO disponibile în magazinele PENNY sunt semnalizate la raft cu simbolul campaniei pentru ca toți clienții care își doresc produse românești să le găsească mai ușor. Astfel, PENNY încurajează consumatorii să cumpere produse locale și să contribuie activ la dezvoltarea economică a României. Simbolul 3RO este acordat doar produselor care îndeplinesc 3 condiții esențiale: au ingredientul principal provenit din România, sunt procesate în România și sunt ambalate în țară.
3RO este un proiect lansat de PENNY în 2020, prin care compania își propune, alături de consumatori, să contribuie la o societate de 3 ori mai bună. Obiectivul acestui an este ca 60% din sortimentul aflat la vânzare în magazinele PENNY să aibă ingredientul principal provenit din România, să fie procesat și ambalat în România. În prezent, peste 800 de produse 3RO își așteaptă clienții în magazinele PENNY din toată țara.
Pentru a susține acest proiect, PENNY a lansat în 2022 campania „100 de idei de business pentru România”. Realizată în colaborare cu Academia de Studii Economice, campania a examinat 100 de oportunități de dezvoltare a unor afaceri locale din industrii precum agricultura, ambalajele sau produsele cosmetice, pentru a găsi soluții care vor putea oferi românilor mai multe produse autohtone. Rezultatele acestor demersuri, alături de concluziile studiului derulat de ASE, vor fi anunțate în curând.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate