Peste 100 de fete cu vârste cuprinse între 10 și 16 ani au participat la Cluburile de Fete Neînfricate, organizate în cadrul bibliotecilor locale din 12 orașe, cu scopul de a completa parcursul lor educațional, abordând teme esențiale precum sănătatea, identitatea, comunicarea asertivă, implicarea civică și multe altele. Înființarea celor 12 Cluburi de Fete Neînfricate a fost susținută financiar de OTP Leasing, partener al Fundației Progress în extinderea proiectului în urbanul mic.

Temele de discuție au fost prezentate de către specialiști în domeniu, sub formă de podcasturi, noțiunile fiind fixate prin activități creative și jocuri. Pe durata proiectului, adolescentele colaborează pentru a explora lumea din jurul lor și pentru a-și dezvolta încrederea în sine. La finalul acestei experiențe, fiecare club organizează un eveniment comunitar ce vizează una dintre temele studiate. În cadrul acestor evenimente, tinerele din proiect au ocazia să intre în dialog cu autoritățile locale, prezentându-și ideile și propunerile pentru îmbunătățirea comunității lor.

Rezultatele și schimbările semnalate (atât prin autoevaluarea fetelor, cât și feedback de la părinți bibliotecare și profesori) arată progresul adolescentelor, aceasta având mai multă încredere, deprinderi noi și mai multe opțiuni pentru un viitor mai bun. Acum ele fac parte dintr-un grup real de sprijin, împreună cu fetele neînfricate din comunitatea lor și din întreaga rețea națională.

„Diversitatea, în general, și susținerea femeilor și fetelor, în particular, este un pilon pe care ne-am construit viziunea socială. Am recunoscut imediat potențialul de extindere al proiectului Fetelor Neînfricate, mai ales că datele statistice ne-au arătat o realitate diferită la firul ierbii pentru adolescentele din mediile rurale sau urban mic. Investim în viitorul generației următoare de femei pentru că ne dorim să devină cetățeni activi, lideri, care pot înțelege,  identifica și  găsi o soluție la problemele cu care se confruntă, de a diferenția între ficțiunea virtuală și adevăr, prin implicare civică sau prin apartenența la o comunitate cu aceeași valori”, a declarat Steliana Moraru, COO OTP Leasing.