Pe 23 martie, cu ocazia Orei Pământului, compania de distribuție a carburantului, OSCAR Downstream, s-a alăturat inițiativei Plantăm fapte bune în România, susținând financiar împădurirea a 3 hectare de pădure în localitatea Cenei, din județul Timiș.
Acțiunea de plantare a luat startul cu ajutorul voluntarilor din cadrul OSCAR Downstream și a continuat cu zilieri până la atingerea obiectivului de plantare a 15.000 puieți de sălcioară, mojdrean și arțar tătăresc.
”Cu ocazia Orei Pământului, ne dorim să creștem nivelul de conștientizare asupra problemelor de mediu care ne afectează pe toți. Am demarat această acțiune pe un teren care a prins dintr-o dată viață și care va deveni, peste câțiva ani, pădure”, a declarat Nicolae Bănică, CEO OSCAR Downstream.
”Pe o vreme frumoasă cu mult soare și voie bună s-au plantat, la câmpie, 28.500 de puieți forestieri (sălcioară, mojdrean, arțar tătăresc) cu scopul de a regenera terenul neproductiv și degradat din comuna Cenei, Timiș. Cu ajutorul celor 300 de voluntari prezenți s-au plantat 7.500 de puieți forestieri, iar cu ajutorul zilierilor s-a finalizat restul”, a declarat Andreia Schneider, Coordonator pe județul Timiș, Plantăm fapte bune în România.
Acțiunea de la Cenei continuă demersurile OSCAR Downstream de voluntariat și implicare civică în comunitățile în care compania își desfășoară activitatea. Printre inițiativele recente se mai numără acțiunea de renovare a liceului Sextil Pușcariu din Bran, județul Brașov, și acțiunea de renovare, dotare și decorare a școlii gimnaziale și a grădiniței din localitatea Drașov, Jud. Alba.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate