Metropolitan Life, unul dintre principalii jucători din piața asigurărilor de viață și pensiilor private din România, continuă să susțină dezvoltarea unităților medicale din țară și donează suma de 100.000 de euro pentru achiziționarea a 38 de echipamente și aparatură medicală pentru secția de neonatologie a Spitalului Filantropia.
”Această donație reprezintă angajamentul nostru de a sprijini micii luptători, asigurându-le accesul la asistență medicală specializată. Cei 25 de ani de expertiză în piața locală a asigurărilor de viață sunt marcați de responsabilitate și implicare în comunitate, valori de bază ale Metropolitan Life. Atenția noastră se îndreaptă către îmbunătățirea vieților oamenilor prin protecție financiară în cazul unui eveniment neprevăzut. În plus, suntem onorați să le putem fi alături din prima clipă familiilor care se confruntă cu probleme complexe ce îi afectează pe nou-născuți și să contribuim la un viitor mai încrezător”, a declarat Carmina Dragomir, CEO Metropolitan Life.
”În cei peste 10 ani de parteneriat între United Way România și Metropolitan Life, am reușit să ajutăm zeci de mii de persoane vulnerabile. În 2024, ne-am îndreptat eforturile către cei care sunt la primele clipe de viață, nou-născuții prematur care au nevoie de tot sprijinul și protecția pentru un start cu șanse maxime. Mulțumim, Metropolitan Life, pentru generoasa contribuție și mulțumim Spitalului Filantropia pentru deschidere și colaborare”, a spus Adriana Dobrea, Director Executiv United Way România.
Spitalul Filantropia, unitate aflată în subordinea Primăriei Municipiului București prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, este cea mai veche clinică de obstetrică și ginecologie din România, ce oferă servicii medicale complexe, de la medicină materno-fetală, la genetică umană de înaltă competență profesională. Secția de Neonatologie a Spitalului Filantropia are 62 de locuri distribuite în trei compartimente – de terapie intensivă neonatală, de prematuri și de nou-născuți normoponderali. Echipa de medici specialiști îngrijește anual aproximativ 400 de nou-născuți prematur și mulți alți nou-născuți cu patologii complexe.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate