Grupul MedLife continuă proiectul național Caravana cu Sănătate, o inițiativă menită să faciliteze accesul la servicii medicale esențiale pentru locuitorii din zonele rurale și orașele mici din România. Prima oprire din acest an a caravanei a avut loc în comuna Jidvei, județul Alba.
În 2025, proiectul capătă o nouă amploare, prin extinderea ecosistemului de parteneri și consolidarea colaborării dintre sectorul medical, cel financiar, respectiv cel de tehnologie. MedLife se alătură astfel Băncii Mobile, o inițiativă BCR & Vodafone, într-un demers comun care își propune să aducă mai aproape de oameni servicii medicale, soluții bancare moderne, respectiv servicii de telecomunicații. În cadrul acestei colaborări, MedLife pune la dispoziție o unitate medicală mobilă complet echipată, care oferă gratuit consultații de medicină generală, recoltare analize uzuale de laborator și investigații EKG.
Pe lângă serviciile medicale, inițiativa include și o componentă de educație financiară, precum și acces direct la servicii bancare prin intermediul Băncii Mobile BCR. Reprezentanții MedLife vor fi, de asemenea, prezenți în cadrul băncii mobile pentru a oferi informații despre serviciile medicale disponibile, contribuind astfel la creșterea gradului de conștientizare și acces la soluții de sănătate personalizate în comunitățile vulnerabile.
Unitatea mobilă a MedLife a parcurs până în prezent peste 5.000 de km, a investigat, consultat, testat gratuit peste 3.000 de persoane, prin acțiuni care au vizat comunități vulnerabile din mediul rural, categorii de români afectați de pandemia de coronavirus, pacienți cu boli cronice, dar și refugiați din Ucraina.

Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate