Mastercard intensifică eforturile de a elimina, până în 2028, utilizarea plasticului PVC nereciclat din producția asociată cardurilor de plată din rețeaua sa. Această măsură consolidează angajamentele companiei în direcția sustenabilității și lărgește accesibilitatea ofertelor de carduri mai sustenabile pentru consumatorii care preferă o alternativă de plată ce contribuie la reducerea impactului lor asupra mediului.
De la 1 ianuarie 2028, toate cardurile de plată Mastercard din plastic vor fi fabricate din materiale mai sustenabile – inclusiv plastic reciclat sau de origine biologică, precum rPVC, rPET sau PLA – și aprobate printr-un program de certificare, în premieră pentru o rețea de plăți. Compania își va sprijini partenerii emitenți la nivel global în această tranziție.
Mastercard a lansat programul de carduri sustenabile în 2018. De atunci, peste 330 de emitenți din 80 de țări s-au înscris, lucrând în parteneriat cu principalii producători de carduri pentru a facilitata tranziția a peste 168 de milioane de carduri din întreaga rețea către materiale reciclate și de origine biologică. Compania accelerează aceste eforturi, continuând să investească și în dezvoltarea de programe inovatoare, de tip digital-first, care elimină complet necesitatea cardurilor fizice.
Toate cardurile nou-emise vor fi certificate de Mastercard, fiind astfel evaluate compoziția și declarația de sustenabilitate a acestora; certificarea va fi apoi validată de un auditor terț independent. Odată ce un card a fost validat, acesta poate fi imprimat cu simbolul de Certificare Card Eco.
„Mastercard se angajează să promoveze acțiunile climatice și să reducă deșeurile, până la atingerea pragului de zero emisii nete și prin valorificarea rețelei și acoperirii noastre, pentru a accelera tranziția către o economie regenerativă, cu emisii reduse de carbon”, a declarat Ellen Jackowski, Chief Sustainability Officer, Mastercard.
Mastercard și-a definit eforturile de sustenabilitate în urmă cu mai bine de un deceniu, cu accent pe incluziunea financiară, responsabilitatea utilizării datelor și protejarea mediului înconjurător. Prin intermediul rețelei sale, compania colaborează cu parteneri pentru a introduce pe piață inovații și noi inițiative în domeniul mediului, precum Priceless Planet Coalition, Carbon Calculator și Cardul Sustenabil.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate