Cu ocazia Zilei Mondiale a Zonelor Umede, organizația pentru conservarea naturii WWF Europa Centrală și de Est face publică o cercetare pilot care dezvăluie rolul esențial al refacerii luncilor inundabile în combaterea schimbărilor climatice. Rezultatele arată că restaurarea fostelor lunci prin inundare, măsuri naturale de retenție a apei și utilizarea adaptată a terenurilor ar putea transforma peisajele din emițătoare de gaze cu efect de seră în depozite. Având în vedere că peste 90 % din luncile inundabile ale Europei au fost modificate sau degradate, constatările evidențiază necesitatea unor soluții bazate pe natură pentru a îndeplini obiectivele UE în materie de climă și pentru a combate pierderea biodiversității.

Studiul, fără precedent în regiune în ceea ce privește amploarea și detaliile, demonstrează beneficiile semnificative ale refacerii luncilor nu numai pentru sechestrarea carbonului, ci și pentru alte două gaze cu efect de seră importante, oxidul de azot și metanul. Este esențial să privim dincolo de CO2, studiat în mod obișnuit, deoarece peisajele pot emite sau absorbi aceste două gaze, în funcție de condițiile de teren legate de utilizarea terenurilor.

„Acest studiu unic oferă un nou mod de a ne gândi la luncile noastre inundabile”, a declarat Dr. Szilvia Ádám, coordonator de proiect la WWF Europa Centrală și de Est. „Refacerea luncilor inundabile oferă o cale de a aborda pierderea biodiversității și de a îndeplini simultan obiectivele climatice. Aceste sisteme naturale dinamice pot regla clima și furniza servicii ecosistemice vitale atunci când li se permite să funcționeze în mod natural.”

Concentrată pe râul Tisa din Ungaria, cercetarea scoate la iveală câteva informații esențiale privind modul în care refacerea luncilor poate reduce emisiile de gaze cu efect de seră. S-a demonstrat că inundațiile periodice sporesc producția de biomasă atât deasupra, cât și sub sol, stimulând în mod semnificativ sechestrarea carbonului, care compensează emisiile de metan și oxid de azot ale ecosistemelor analizate. Prin comparație, terenurile arabile fertilizate rămân principalii emitenți de gaze cu efect de seră, în principal din cauza oxidului de azot, un gaz cu un potențial de încălzire de 300 de ori mai mare decât dioxidul de carbon pe o perioadă de 100 de ani.

Luncile inundabile sunt un mozaic de ecosisteme diverse, care găzduiesc o gamă largă de utilizări extensive ale terenurilor, cum ar fi fânețe, pășuni, livezi, păduri, corpuri de apă și, la altitudini mai mari, terenuri arabile. Echilibrarea diverselor utilizări ale acestor ecosisteme cu provocările schimbărilor climatice necesită o abordare durabilă bine gândită. Cercetarea pilot demonstrează că, în cazul în care două treimi din fosta luncă inundabilă analizată sunt transformate în zone de utilizare extensivă a terenurilor, concomitent cu inundații periodice controlate, potențialul de atenuare a schimbărilor climatice al peisajului ar fi semnificativ. Inundațiile periodice sporesc sechestrarea carbonului, chiar și în timpul secetelor prelungite, cauzate de schimbările climatice.

Desfășurat ca parte a Parteneriatului „Împreună pentru Dunăre”, proiectul de aproape trei ani (2022-2024) a combinat modelarea biogeochimică avansată cu măsurători pe teren și referințe din literatura științifică. Spre deosebire de studiile anterioare, această cercetare încorporează date la scară locală, regională și de peisaj, oferind un cadru scalabil pentru viitoarele eforturi de reconstrucție.

Constatările susțin obiectivele Pactului Verde European (European Green Deal) de promovare a practicilor durabile de utilizare a terenurilor și contribuie în mod direct la angajamentele climatice ale UE în domeniul LULUCF (Land Use, Land Use Change, and Forestry), care vizează sporirea sechestrării carbonului, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră din activitățile de utilizare a terenurilor și atingerea neutralității climatice până în 2050.

Luncile inundabile refăcute acționează, de asemenea, ca zone tampon naturale împotriva fenomenelor climatice extreme, atenuând secetele și valurile de căldură prin îmbunătățirea retenției apei și stabilizarea solului. Acestea creează habitate care stimulează biodiversitatea și oferă lecții esențiale pentru eforturile de restaurare din întreaga Europă. Extinderea acțiunilor de refacere a luncilor inundabile ar putea aduce beneficii semnificative pentru mediu și climă pe întregul continent.

Cercetarea de pe râul Tisa

Cercetarea pilot, cu o durată de trei ani (2022-2024), a estimat bilanțul gazelor cu efect de seră (cantitatea netă de sechestrare a carbonului redusă de emisiile de gaze cu efect de seră) al restaurării câmpiilor inundabile de-a lungul râului Tisa la scară locală (două zone de probă, 20-30 ha), peisagistică (situl Nagykoru din câmpia inundabilă adâncă, 4 500 ha) și regională (de-a lungul părții maghiare a Tisei, 150 000 ha). După elaborarea unei viziuni teoretice a peisajului ca primă etapă, a fost înființat un consiliu de experți științifici (experți în sol, vegetație, meteorologie, climă, modelare, fiziologia plantelor, GIS și gestionarea terenurilor), a cărui cooperare intensă și eficientă a fost esențială pentru finalizarea acestei cercetări pilot care a dat rezultate și concluzii promițătoare.

Examinarea fluxurilor principalelor trei gaze cu efect de seră (GES), dioxidul de carbon, metanul, oxidul de azot (CO2, CH4, N2O), este esențială, deoarece ecosistemele pot fi atât surse (emițătoare), cât și scurgeri ale acestor gaze, în funcție de condițiile din teren. Având în vedere indisponibilitatea unor astfel de date privind câmpiile inundabile și refacerea acestora din perspectiva reglementării climei pentru această regiune, prezenta cercetare pilot umple un gol semnificativ de cunoștințe.

Conform rezultatelor generale, bazate pe măsurătorile de pe teren, pe execuțiile modelelor biogeochimice și pe schimbările previzionate ale utilizării terenurilor induse de inundarea ipotetică a fostelor câmpii inundabile, se poate concluziona că restaurarea câmpiei inundabile observată și propusă, la toate cele trei scări analizate, are un impact pozitiv asupra bilanțului gazelor cu efect de seră. Efectele inundațiilor periodice, cum ar fi creșterea producției de biomasă și îmbunătățirea condițiilor de habitat, au sporit capacitatea de sechestrare a carbonului de către ecosisteme, ceea ce a putut compensa emisiile totale de gaze cu efect de seră ale zonei restaurate la nivel local, ceea ce este relevant, deoarece oxidul de azot este un gaz cu un potențial de încălzire de 298 de ori mai mare decât dioxidul de carbon, iar metanul de 34 de ori mai mare, pe o perioadă de 100 de ani.

Cu toate acestea, seceta reduce potențialul de sechestrare a carbonului, ceea ce va fi mai dificil în viitor, dar inundațiile periodice controlate atenuează impactul negativ al secetei. În plus, la scară peisagistică sau regională, zonele se pot transforma dintr-un emițător net semnificativ de gaze cu efect de seră într-un absorbant net din cauza schimbării utilizării terenurilor induse de inundații. Terenurile arabile cultivate intensiv, cu utilizare ridicată de îngrășăminte, s-au dovedit a fi cea mai proastă alegere din punctul de vedere al reglementării climei, din cauza emisiilor semnificative de oxid de azot provenite de la îngrășămintele utilizate.

Câmpiile inundabile sunt un mozaic de ecosisteme diferite care oferă diverse utilizări ale terenurilor și produse (pajiști umede – cosit sau pășunat; păduri – lemn; livezi – fructe; suprafața de apă deschisă a curbelor – pescuit etc. – și toate acestea sunt habitate pentru specii rare). Pe lângă multe alte servicii ecosistemice bine cunoscute furnizate de câmpiile inundabile (produse naturale, locuri de reproducere, recreere etc.), valoarea lor de atenuare a vârfurilor de inundație sau beneficiile lor de adaptare la climă, cum ar fi atenuarea secetei, infiltrarea apelor subterane și microclimatul favorabil datorită evaporării crescute, nu sunt cunoscute în general sau valoarea lor nu este luată în considerare, deoarece rolul lor de atenuare a climei nu a fost estimat până acum.

În prezent, fostele câmpii inundabile sunt utilizate în principal ca terenuri arabile. În cadrul cercetării noastre, am constatat că, dacă două treimi din fosta câmpie inundabilă adâncă analizată de-a lungul râului Tisa ar fi convertită la utilizarea extensivă a terenurilor în armonie cu inundațiile periodice controlate, potențialul de atenuare a schimbărilor climatice ar fi semnificativ. Prin urmare, se justifică, de asemenea, utilizarea mai durabilă a terenurilor, unde inundațiile naturale au loc în peisaj.

Câmpiile inundabile refăcute oferă o soluție scalabilă pentru atenuarea schimbărilor climatice și refacerea ecosistemelor, subliniind rolul vital al soluțiilor bazate pe natură în atingerea obiectivelor UE privind clima. Inundațiile periodice determinate de dinamica naturală a râurilor au jucat cândva un rol esențial în modelarea peisajului Marii Câmpii din Ungaria și în funcționarea acesteia. Reglementările fluviale din ultimele secole au redus drastic întinderea zonelor inundabile active, plasând mai mult de 90 % din fostele zone inundabile în spatele digurilor de protecție împotriva inundațiilor. Mai multe habitate și specii de importanță maghiară și europeană au fost puse în pericol, iar serviciile ecosistemice furnizate cândva au fost deteriorate sau au dispărut complet.

În prezent, aceste foste câmpii inundabile protejate împotriva inundațiilor și drenate sunt utilizate în principal ca terenuri arabile și sunt puternic afectate de efectele negative ale schimbărilor climatice, ceea ce duce la uscarea peisajului. În acest peisaj, seceta, ca lipsă de apă, poate fi interpretată ca o consecință negativă a protecției la scară largă împotriva inundațiilor din trecut, a drenării recente a terenurilor și a fenomenelor meteorologice extreme induse de schimbările climatice.