LEONI Wiring Systems își consolidează angajamentul față de principiile nediscriminării și egalității de șanse și față de cultura organizațională bazată pe respect reciproc, încredere și diversitate. Compania îți propune ca toți membrii organizației să se ghideze după valorile care susțin dezvoltarea comunității LEONI: Grija, Respectul, Responsabilitatea, Colaborarea și Orientarea spre rezultate.
LEONI România a lansat, începând cu luna mai, o campanie de promovare a valorilor noii companii.
Semnarea Cartei Diversității a avut loc la începutul acestei campanii, în același interval de timp dedicat promovării valorii GRIJĂ – definită prin empatie, acceptare și sprijin. Aceste elemente sunt cruciale într-un mediu incluziv, în care fiecare persoană care lucrează pentru LEONI trebuie să se simtă acceptată, susținută și în siguranță.
„Fiind unul dintre cei mai mari angajatori privați din România, cu aproape 12.000 de angajați în toată țara, suntem responsabili de asigurarea de oportunități egale pentru toți cei din organizație și de susținerea integrării persoanelor aparținând grupurilor sociale vulnerabile. Prin urmare, construim comunitatea companiei noastre prin promovarea respectului, empatiei și înțelegerii, astfel încât fiecare să se simtă apreciat, ascultat și împuternicit să contribuie cu perspectivele și talentele sale unice”, a declarat Dr. Ursula Biernert, Chief Human Resources Officer la LEONI Group.
Grupul LEONI este prezent în România din 1999, având aproape 12.000 de angajați (mai mult de 10% din forța de muncă globală a grupului), trei fabrici principale (în Arad, Bistrița și Pitești) și alți câțiva sateliți de producție.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate