Potrivit informațiilor publicate de Administrația Națională „Apele Române”, aproape 450 de localități din România s-au confruntat cu restricții în alimentarea cu apă în ultima parte a lunii iulie. Această măsură a fost necesară din cauza secetei severe și a scăderii nivelului apelor de suprafață, care alimentează rețelele centralizate de furnizare.
În acest context, specialiștii subliniază importanța gestionării mai eficiente a rețelelor de distribuție a apei potabile, pentru ca un procent cât mai ridicat din apa captată din bazinele de acumulare să ajungă la populație. Potrivit unui raport realizat de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC), la nivelul anului 2022 diferența dintre cantitatea de apă preluată din surse și cea facturată consumatorilor este de aproape 50%. Asta înseamnă că jumătate din volume se pierde din cauza diverselor avarii nedetectate. Mai mult, pentru furnizarea unei cantități medii de 87 litri de apă pe zi fiecărui român din mediul urban, sectorul de apă consumă peste 0,9 miliarde de KWh/ an.
Conform specialiștilor Klarwin, companie românească specializată în furnizarea de tehnologie pentru reducerea pierderilor de apă, instalarea unui sistem bazat pe senzori acustici, care indică sursa exactă a scurgerii, ar permite echipelor de intervenție să remedieze avariile, înainte ca acestea să producă pagube însemnate rețelei, infrastructurii urbane și resurselor naturale.
”Volumul de apă facturată în România, în anul 2022, era de 613,8 milioane mc. Dacă luăm în calcul consumurile tehnologice și pierderile raportate în procesul de transport și distribuție, o cantitate egală este preluată din surse, dar nu mai ajunge la consumatorul final. Asta înseamnă, pe lângă apa pierdută, mai ales în condiții de secetă, un consum enorm de energie electrică, iar toate acestea se văd nu doar în impactul asupra mediului, ci și în facturile fiecărui beneficiar”, a explicat Sabina Pistol, manager Water Platform Klarwin.
În acest moment, 380 km dintre cei 80.591 km de rețea de distribuție a apei potabile sunt monitorizați cu senzorii Zonescan NBIoT / AI de la Gutermann, furnizați de Klarwin. Senzorii instalați au identificat pierderi ascunse de peste 2.000.000 mc de apă potabilă, cea mai mare pierdere descoperită până în prezent fiind de peste 2.000 mc/zi. Conform rezultatelor comunicate de primul operator regional, care a implementat sistemul, prin instalarea în rețea a 20 de astfel de senzori s-a obținut o reducere a pierderilor de apă cu peste 100.000 mc, în numai un an de utilizare.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate