Kaufland România dă startul înscrierilor pentru programele de studiu dual dezvoltate în parteneriat cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia și invită tinerii să descopere un model de învățare care îmbină facultatea cu experiența practică, încă din primul an.

Pentru anul universitar 2026-2027, Kaufland este partener în trei programe de învățământ dual, respectiv Logistică Operațională, Management în Retail și Robotică și Automatizări, cu un total de 41 de locuri disponibile pentru viitorii studenți.

Toți studenții beneficiază de bursă lunară acordată pe întreaga durată a studiilor, 12 luni pe an. Pentru specializările de Logistică Operațională și Management în Retail, bursa este de 1.500 lei, iar pentru Robotică și Automatizări, aceasta ajunge la 2.000 lei.

Pentru acest an universitar, extinderea numărului de specializări marchează un pas important în dezvoltarea programelor noastre de studiu dual. Este al doilea an în care derulăm programul de Logistică Operațională și primul în care ne extindem către Management în Retail și Robotică și Automatizări. Această evoluție vine în urma feedbackului pozitiv din partea studenților și a colegilor noștri și confirmă direcția în care ne dorim să mergem. Ne propunem să dezvoltăm în continuare inițiative educaționale cu o puternică componentă practică, prin care să contribuim la formarea viitoarei generații de profesioniști din cadrul companiei”, declară Estera Anghelescu, Director Recrutare & Brand de Angajator, Kaufland România.

Programele se lansează în această vară, odată cu sesiunea de admitere din iulie 2026, iar procesul de aplicare se realizează în două etape complementare. Prima etapă are loc online, pe site-ul de cariere Kaufland – www.cariere.kaufland.ro, unde candidații pot aplica și vor parcurge procesul de selecție, care include interviuri și interacțiuni cu echipa de recrutare.

Ulterior, înscrierea în cadrul programelor de licență se realizează prin site-ul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Conform calendarului oficial, înscrierile pentru prima sesiune se desfășoară în perioada 6-16 iulie 2026, urmate de susținerea interviului motivațional și înmatricularea candidaților.

Ne bucurăm că putem extinde oferta educațională către noi domenii cu un rol important în economie, alături de un partener de încredere, implicat și responsabil, precum Kaufland. Observăm un interes tot mai mare din partea tinerilor pentru programele de studiu dual, care oferă experiență practică încă din timpul facultății, dar și sprijin financiar pe durata studiilor. Acest model arată adaptarea învățământului superior la noile cerințe ale pieței muncii, cât și la așteptările tinerilor, care se orientează tot mai mult către programe care combină teoria cu practica”, a declarat Prof. Univ. Dr. Daniel Metz, Prorector, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.