Kaufland România a marcat Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități printr-o serie de acțiuni de promovare a diversității atât pe piața muncii, cât și la nivelul societății.
În semn de solidaritate, pe 3 decembrie, compania a iluminat magazinul și sediul central Kaufland de pe strada Barbu Văcărescu în culoarea mov, simbolică pentru susținerea persoanelor cu dizabilități. La eveniment a luat parte și noul ambasador al programului A.C.C.E.S., George Baltă, fost jucător de rugby, maratonist în scaun rulant și speaker motivațional.
”Credem foarte mult în puterea diversității și știm că doar împreună putem produce o schimbare. De aceea, alături de George Baltă, suntem încrezători că putem duce mai departe mesajul acceptării. Sprijinim oamenii să-și depășească limitele și suntem aici pentru a le oferi un mediu accesibil pentru a-și atinge potențialul”, a declarat Estera Anghelescu, Recruiting & Employer Branding Director, Kaufland România.
Prin programul A.C.C.E.S. (Angajarea de Candidați cu Cerințe și Evoluții Speciale) lansat în 2019, retailerul investește în integrarea profesională și socială a persoanelor cu dizabilități. Ca rezultat, peste 450 de persoane cu dizabilități au devenit parte din echipa Kaufland, iar alte 700 de poziții dedicate sunt deschise pentru noi membri.
Ca parte a programului A.C.C.E.S, retailerul a sprijinit, în același timp, inițiative ale organizațiilor cu valori comune, menite să încurajeze diversitatea și incluziunea. Printre acțiunile recente se numără Kaufland-BRD Wheelchair Tennis Open 2023, Inclusive Recruitment Conference 2023 sau Business Disability Summit.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate