Kaufland România anunță parteneriatul cu Asociația Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă, prin care susține programul „Antreprenor în Agricultură 4.0 – seria VI” și o serie de inițiative strategice dedicate dezvoltării agriculturii românești și promovării produselor autohtone.
Valoarea totală a sprijinului acordat de Kaufland România este de 250.000 lei, direcționată către programe de formare, proiecte de cercetare și inițiative dedicate creșterii competitivității sectorului agricol. Prin această contribuție, Kaufland susține programul „Antreprenor în Agricultură 4.0” cu cinci burse pentru fermieri și implicarea specialiștilor companiei în sesiunile educaționale din cadrul programului.
Programul, desfășurat între noiembrie 2025 și februarie 2026, se adresează administratorilor de ferme cu minimum cinci ani de experiență managerială și absolvenților programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”. Obiectivul său este perfecționarea competențelor manageriale și antreprenoriale, pentru a transforma fermele românești în modele sustenabile de business.
”Kaufland România crede într-o agricultură performantă și orientată spre dezvoltare. Prin acest parteneriat, ne dorim să contribuim la formarea unei noi generații de lideri care înțeleg lanțul valoric, calitatea și sustenabilitatea și pot construi branduri românești solide, competitive pe piața europeană”, a declarat Valer Hancaș, Director Comunicare & Corporate Affairs, Kaufland România.
Parteneriatul cu Clubul Fermierilor Români face parte din direcția strategică de responsabilitate socială a Kaufland, care vizează dezvoltarea educației profesionale, susținerea economiei locale și promovarea produselor românești la raft.
”Ne bucurăm să avem alături un partener care înțelege importanța investiției în educație și leadership agricol. Prin programe precum ‘Antreprenor în Agricultură 4.0’, formăm fermieri capabili să gestioneze afaceri moderne, sustenabile și conectate la cerințele pieței europene”, a declarat Florian Ciolacu, Director Executiv, Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate
























