Companiile care au activități directe cu consumatorii, precum cele din retail, sunt și cele mai preocupate să fie sustenabile și prietenoase cu mediul. Dată fiind apropierea de clienți, aceștia aleg imediat un retailer care are aceleași valori cu ei, în dauna celor care nu sunt preocupați de mediu. De aceea retailerii sunt în prima linie și atunci când vine vorba de eforturile de sustenabilitate.
Kaufland este unul dintre retailerii mari preocupat serios de mediu și sustenabilitate. La sfârșitul anului trecut, Kaufland România a fost desemnată pentru al cincilea an consecutiv „Cea mai transparentă și performantă companie în direcția sustenabilității”. Kaufland a primit distincția oferită de Romania CST Index ca urmare a demersului de a-și comunica impactul economic, social și de mediu, dar și a performanței înregistrate în direcția sustenabilității.
Organizat anual, ranking-ul Romania CST Index are la bază o analiză independentă complexă care evaluează pe baza a 78 de indicatori de sustenabilitate, grupați în 10 categorii, gradul de transparență și performanța activității companiei în atingerea țintelor și obiectivelor de sustenabilitate. Kaufland a obținut primul loc în topul celor mai sustenabile companii din țară, cu 97 de puncte din 100, conform analizei realizate de agenția de consultanță The Azores și prezentate în cadrul ediției Romania CST Index de anul acesta. Kaufland România a fost recompensată cu distincția Gold Level, la finalul conferinței „Best Practices in Corporate Sustainability”, ediția a 7a.
„Această distincție anuală confirmă implicarea Kaufland în societatea românească și ne motivează, de la an la an, să ne setăm obiective tot mai ambițioase. Companiile joacă un rol esențial în generarea schimbării, mai ales prin puterea exemplului. Ne concentrăm să fim buni fiecare în parte, dar numai împreună putem avea un impact semnificativ. De aceea, mă bucur să văd că tot mai mulți jucători din mediul de afaceri iau atitudine și se implică activ, în beneficiul comunității”, a declarat Marco Hoessl, CEO Kaufland România și Republica Moldova.
Premiul Gold Level reprezintă o recunoaștere a eforturilor Kaufland România de a reuni, într-un raport de sustenabilitate aliniat standardelor internaționale de raportare Global Reporting Initiative (GRI) – toate informațiile non-financiare relevante, într-un exercițiu complet de transparență și asumare a unor obiective de investiții și performanță. În plus, raportul a fost auditat de către o companie specializată, în conformitate cu Standardul ISAE 3000.
Abordare sustenabilă a întregului lanț valoric
Grija față de angajați a companiei se vede și în titlul de Top Employer, obținut pentru al șaptelea an consecutiv în România și al treilea în Europa. La sfârșitul anului, numărul de angajați ai Kaufland România era de 15.700, dintre care aproape 73% femei și 37% bărbați. De altfel, femeile ocupă cu 41% din totalul pozițiilor de Executive și Top Management. Numărul total al angajaților cu dizabilități a crescut cu 19% în ultimul an, până la 533.
Dacă beneficiile acordate angajaților au avut o valoare totală de 94 milioane lei, plățile către furnizorii români de produse au depășit 2,1 miliarde euro, adică 81% din totalul plăților către furnizori. Se poate observa prin aceste cifre sustenabilitatea prin achiziția locală a produselor de la raft. Kaufland România colaborează cu peste 2.500 de furnizori locali de produse și servicii, iar din totalul de aproape 24.000 de produse alimentare din portofoliu, aproape 20.000 sunt de origine națională.
Compania oferă și o gamă variată de produse marcă proprie, cu un raport preț-calitate avantajos, dintre care 2.500 sunt produse alimentare. Din totalul de peste 1.700 de produse care dețin o certificare de sustenabilitate, peste 1000 sunt produse marcă proprie.
Investiții cu impact la nivel comunitar
Bugetul total al investițiilor cu impact la nivel comunitar, prin donații și sponsorizări, a depășit 40,9 milioane de lei. Kaufland a încheiat parteneriate cu peste 80 de ONG-uri din țară și a susținut și implementat 117 de proiecte sociale, de educație, mediu, cultură, sport și sănătate. De asemenea, a demarat două programe de finanțare, prin care oferă granturi nerambursabile organizațiilor neguvernamentale din România – StartONG și În stare de bine. Numărul total al beneficiarilor direcți și indirecți a depășit totalul de 1,2 milioane de oameni.
În ceea ce privește zona de reciclare și ambalaje, toate magazinele Kaufland România dispun de aparate de colectare a deșeurilor, instalate în parcări, prin care au fost colectate peste 10,8 milioane de ambalaje reciclabile. Bugetul total al investițiilor pentru extinderea și întreținerea rețelei de aparate de reciclare a depășit 25 milioane de lei în ultimul an fiscal.
De asemenea, peste 150.000 lei au fost investiți în sistemele de colectare „Broscuța”, amplasate în toate magazinele rețelei naționale. Clienții au colectat peste 247.000 de recipiente de produse de curățenie și igienă cu ajutorul acestora, iar compania a reciclat peste 68% din deșeurile generate din propriile operațiuni, adică peste 37.500 tone. Totodată, compania a dezvoltat propria strategie integrată de reducere a plasticului utilizat pentru produsele marcă proprie – REset plastic.
Energie din resurse regenerabile
Kaufland România a avut un consum de energie electrică din surse regenerabile (MWh) pentru peste 96% din totalul de energie consumată. Investițiile în stațiile de încărcare pentru mașinile electrice au depășit suma de 4,8 milioane lei. De asemenea, compania a investit 1,5 milioane euro pentru dotarea magazinelor cu 3.700 panouri fotovoltaice.
Mai mult, Kaufland România și-a asumat să ia măsuri și să implementeze proiecte care contribuie la realizarea Obiectivelor ONU de Dezvoltare Durabilă (Global Compact), care abordează cele mai presante probleme ale planetei, de la eradicarea sărăciei, îmbunătățirea sănătății și a educației, creșterea sustenabilității urbane și până la susținerea principiilor de guvernanță recomandate de ONU în domeniul drepturilor omului, anti-corupție, protecția mediului și practici de lucru sustenabile.
Totodată, compania și-a asumat noi ținte de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, în urma aderării Grupului Schwarz la Inițiativa Science Based Targets, ținte care sunt în concordanță cu nivelul de decarbonizare necesar pentru a limita creșterea temperaturii globale la 1,5°C.
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.500 de magazine în 8 țări, 148.000 de angajați și o rețea de 160 de magazine în România. În 2021, Kaufland România a primit pentru a patra oară certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preț de pe piața locală. Kaufland deține și distincția Customers’ Friend pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienți, acordată de Institutul internațional ICERTIAS, în urma unei analize de piață.
articole recomandate