L’Étape România by Tour de France presented by Decathlon revine pe 30 august 2026 în Piața Constituției pentru ediția cu numărul cinci. Cicliști amatori sau experimentați se pot înscrie la adresa romania.letapeseries.com/registration. Înscrierile generale sunt deschise până pe 26 august, la finalul zilei, sau până la ocuparea tuturor locurilor disponibile, după o perioadă de acces prioritar dedicată persoanelor preînregistrate în 2025.

Ca și la edițiile anterioare, evenimentul își păstrează componenta accesibilă și incluzivă: persoanele cu dizabilități beneficiază de participare gratuită, iar copiii și adolescenții cu vârsta de până la 18 ani primesc o reducere de 15%. Participanții pot lua startul inclusiv pe biciclete mountain bike, iar fiecare traseu beneficiază de clasamente pe categorii de vârstă. În plus, sportivii de performanță au la dispoziție un clasament dedicat.

Cele trei trasee ale ediției 2026 sunt:
City Adventure – 14 km, pentru participanți începând cu vârsta de 7 ani;
The Ride – 42 km, destinat cicliștilor de peste 15 ani;
The Race – 85 km, traseul emblematic al competiției, dedicat celor care își doresc o provocare sportivă completă.

L’Étape România nu este doar o competiție, ci o zi în care Bucureștiul se schimbă complet. Străzi emblematice devin traseu de cursă, iar oameni de toate vârstele pornesc împreună din Piața Constituției, uniți de aceeași energie. Pentru noi, fiecare ediție înseamnă mai mult decât un eveniment sportiv – este o comunitate care crește și o experiență pe care o trăiești altfel de pe bicicletă. Le mulțumim autorităților și partenerilor care sunt alături de noi în acest proiect unic în România”, a declarat Răzvan Jugănaru, MTB Academy, organizatorul evenimentului.

Revenim cu mare bucurie în România pentru a cincea oară. De-a lungul anilor, L’Étape România s-a dezvoltat constant, susținut de o comunitate de cicliști tot mai pasionată și mai dedicată. Bucureștiul, cu îmbinarea sa rară de istorie și dinamism, este o gazdă ideală, iar interesul tot mai mare pentru eveniment confirmă că România ocupă un loc important pe harta mondială a ciclismului de amatori”, a precizat Gaspard CITROËN, Project Manager al L’Étape Series by Tour de France – AMAURY SPORT ORGANISATION (A.S.O).

Aflat la al treilea an consecutiv în rolul de presenting partner, Decathlon contribuie cu o parte din kit-ul oficial al participanților (tricouri și săculeți pentru încălțăminte), un stand de activare interactiv și un service de reparații rapide.

Continuarea acestui parteneriat dintre Decathlon și L’Étape România este un pas firesc în angajamentul nostru de a sprijini comunitatea de ciclism și de a demonstra calitatea echipamentelor noastre, odată cu un eveniment de top. Prin această colaborare, ne dorim să fim alături de fiecare participant în drumul său spre linia de sosire, oferindu-le tuturor nu doar suport tehnic, ci și inspirația de a-și depăși limitele” – Paul Cozmolici, director comercial ciclism și mobilitate urbană Decathlon România.

Creată în 1993, seria L’Étape by Tour de France le oferă cicliștilor amatori oportunitatea de a trăi, în propriile orașe, atmosfera și provocările uneia dintre cele mai legendare curse din lume. Din 2022, România face parte din acest circuit internațional select, devenind cea de-a 20-a țară inclusă în calendarul global L’Étape by Tour de France.