Social Innovation Solutions (SIS) anunță deschiderea înscrierilor la Social Awards 2026, o inițiativă susținută de UniCredit Bank și implementată de SIS. În acest an, fondul de premiere, în valoare de 90.000 de euro, va susține 6 dintre companiile și organizațiile înscrise, indiferent de categoria tematică aleasă.

Premiile sunt împărțite în mod egal între cele două sectoare: Mediul de afaceri (întreprinderi sociale, cooperative, microîntreprinderi, IMM-uri): Locul I – 20.000 €, Locul II – 15.000 €, Locul III – 10.000 € și Sectorul nonguvernamental (ONG-uri, fundații, federații): Locul I – 20.000 €, Locul II – 15.000 €, Locul III – 10.000 €

Social Awards 2026 premiază impactul, creativitatea și spiritul antreprenorial al microîntreprinderilor, IMM-urilor și ONG-urilor din România, iar înscrierile rămân deschise până pe 6 noiembrie 2026.

Pentru a fi eligibile, proiectele trebuie să adreseze probleme comunitare ce țin de sustenabilitate, impact social, orașe și infrastructură sau dezvoltare economică. Sunt acceptate proiectele în curs de implementare, cele finalizate în ultimele 12 luni și cele care urmează să fie implementate. Condiția este ca inițiativa să aibă un impact clar asupra comunității, economiei sau mediului.

”Multe soluții bune pentru orașele noastre există deja. Le construiesc antreprenori și organizații civice care redau comunității spații abandonate, creează locuri de muncă pentru cei lăsați deoparte sau aduc tehnologia în serviciul comunității lor. Aceste soluții merită să fie mai vizibile, pentru că doar ce este văzut poate fi susținut și multiplicat. Social Awards există pentru a le aduce în prim-plan. Recunoașterea nu este un gest simbolic, ci primul pas prin care o inițiativă locală devine un model pentru alte orașe. Vrem să arătăm că transformarea urbană nu începe doar cu marile investiții, ci și cu oamenii care schimbă, concret și măsurabil, locurile în care trăim”, declară Roxana Cojocaru, Director Executiv, Social Innovation Solutions.

”Orașele în care ne place să trăim nu se construiesc doar prin planuri și strategii, ci prin oamenii care aleg să se implice și să transforme ideile în realitate. Regenerarea urbană se vede în comunități: în spații care capătă o nouă folosință, în oameni care își găsesc un loc de muncă sau în cartiere pe care le redescoperim. Așa se construiesc orașele în care tinerii aleg să rămână, iar antreprenorii aleg să investească și să crească. Multe dintre inițiativele care fac asta posibil vin de la echipe mici, care muncesc mai mult decât se aud. La UniCredit credem că o bancă are datoria să fie aproape de ele nu doar prin finanțare, ci și prin recunoaștere. De aceea, premiile Social Awards nu vin cu condiții și nu cer un proiect nou: răsplătesc ce s-a făcut deja. Îi invităm să se înscrie pe cei care schimbă orașul în care trăiesc în bine și care vor să-i inspire pe alții. Pentru că binele făcut are puterea de a se multiplica”, declară Simona Petrescu, Director ESG, UniCredit Bank.