La nivel global, directorii generali sunt deschiși la oportunitățile create de inteligența artificială (IA), dar rămân, totodată, precauți în privința consecințelor necunoscute, neintenționate, potrivit rezultatelor celui mai recent sondaj EY CEO Outlook Pulse. Aproape două treimi (65%) dintre directorii generali sunt de acord că utilizarea IA este benefică, cu toate acestea, o proporție aproape egală afirmă că este nevoie de mai multe eforturi pentru a aborda riscurile sociale, etice și de securitate – de la atacuri cibernetice, la dezinformare și deepfakes.
Sondajul realizat în rândul a 1.200 de directori generali la nivel global, care oferă informații despre IA, alocarea capitalului, investiții, sustenabilitate și strategii de transformare, a constatat că 66% dintre directorii generali consideră că impactul înlocuirii oamenilor de către IA în forța de muncă va fi contrabalansat de noile roluri și oportunități de carieră pe care le creează tehnologia.
Cu toate acestea, în timp ce directorii generali doresc să valorifice potențialele avantaje pe care IA le poate aduce pentru companii și societate, ei sunt conștienți de riscurile tehnologiei emergente. Două treimi (67%) dintre directorii generali au declarat că mediul de afaceri trebuie să se concentreze asupra implicațiilor etice ale IA, în timp ce aproape aceeași proporție (64%) afirmă că organizațiile nu fac suficient de mult pentru a gestiona consecințele neintenționate ale tehnologiei.
În ciuda acestor îngrijorări, directorii generali își adaptează strategiile de investiții pentru a maximiza beneficiile pe care IA le-ar putea aduce organizației lor. O majoritate semnificativă a directorilor generali (88%) integrează IA în alocarea de capital, dintre care 43% investesc în mod activ în această tehnologie, în timp ce alți 45% au declarat că intenționează să facă investiții semnificative în IA în următoarele 12 luni.
În România, 43% dintre respondenți consideră că inteligența artificială este benefică – crescând eficiența în organizație și, prin urmare, creând rezultate pozitive pentru întreaga societate, cum ar fi inovațiile în tratamentele medicale.
Când au fost întrebați dacă impactul înlocuirii oamenilor de către IA în rândul forței de muncă va fi contrabalansat de noile roluri și oportunități de carieră pe care tehnologia le creează, 40% din respondenții la nivel local au răspuns că sunt de acord cu această afirmație.
„Capacitatea IA de a procesa și analiza cantități mari de date în timp real poate duce la luarea unor decizii mai bine informate și la creșterea performanțelor organizației. Implicațiile sociale și etice ale adoptării pe scară largă a AI sunt, însă, de o importanță majoră, fiind necesare abordări responsabile și echitabile în utilizarea IA în mediul de afaceri”, a declarat Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY România.
Mediul actual, caracterizat de o creștere economică redusă, inflație ridicată și rate ale dobânzii în creștere i-a determinat pe mulți directori generali să se concentreze mai mult pe performanța pe termen scurt, în special în detrimentul obiectivelor de sustenabilitate.
În prezent, doar 38% dintre directorii generali au declarat că ar acorda prioritate aspectelor legate de sustenabilitate, atunci când iau decizii de alocare a capitalului. Acest lucru este în contrast cu CEO Outlook din ianuarie 2022, când 83% dintre respondenți au declarat că sustenabilitatea și aspectele ESG ar fi un motor important de creștere pe termen scurt și mediu.
În ceea ce privește prioritizarea sustenabilității, răspunsurile înregistrate pentru România au fost aceleași pentru cei care prioritizează inițiativele de sustenabilitate și alocă o parte semnificativă a capitalului lor pentru acestea și pentru cei care au declarat că inițiativele de sustenabilitate sunt în prim-planul strategiei lor de alocare a capitalului și care dedică resurse substanțiale pentru a le susține – 30%.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate