În perioada 1 – 5 iunie, la Brașov, pasionații de film și natură se vor putea delecta cu un program complex și complet de proiecții, vernisaje și expoziții de fotografie, activități în natură, masterclass-uri cu invitați internaționali, întâlniri cu artiști locali și reprezentanți ai ONG-urilor de mediu și alte evenimente-surpriză. Programul complet: https://lynxfestival.ro/program-1iunie
O inițiativă marca România Sălbatică, LYNX Festival are printre obiectivele sale principale să crească gradul de conștientizare asupra importanței pe care natura o are în viața noastră, încă din primii ani. Astfel, ziua de 1 iunie include o ofertă generoasă de activități pentru copii, toate cu componentă educațională și înscriere gratuită, în limita locurilor disponibile. Activitățile se vor desfășura în aer liber pe Aleea de sub Tâmpa, în zona apeductului Christian Kertsch. Ziua începe devreme, la 08:00, cu prima sesiune de Birdwatching (observarea păsărilor). Activitatea se adresează copiilor de peste 12 ani și va fi ghidată de Alina Ioniță, specialist in conservarea naturii, ornitolog pasionat și membru al asociațiilor Milvus și Forona. Cei care nu prind loc în prima sesiune, pot participa la o a doua, în aceeași zi, de la ora 10:00. Activitatea se reia și sâmbătă, 3 iunie, de la 07:30, de data aceasta ghidată de Zoltan Szabo, ornitolog la Asociația Milvus Group și este deschisă spre participare și adulților. Mai multe detalii și formular înscriere: https://lynxfestival.ro/activitati-pentru-copii
De la ora 10:00, până când premiile se vor epuiza, copiii de toate vârstele sunt așteptați să își testeze cunoștințele despre natură la un Quiz România Sălbatică. Premiile sunt oferite de Asociația România Sălbatică, Grupul Milvus, Fundația Conservation Carpathia și Garanti BBVA.
Ziua continuă pentru micii exploratori cu o activitate inedită, organizată cu ajutorul Propark – Fundația pentru Arii Protejate. Trei sesiuni de Escape Tent (10:00, 11:00, 12:00), un joc dinamic prin care cei mici sunt provocați să intre într-o cursă contra-cronometru pentru salvarea Planetei, vor solicita participanților din plin spiritul de echipă, logica, intuiția și cunoștințele despre natură. Participarea se face în baza înscrierii prealabile la punctul de informare din zona de activități.
Programul propus copiilor de ziua lor se încheie la Cinema Astra, la ora 15:00, când are loc în premieră națională proiecția Elefantul și termita / The Elephant and the Termite (r. Mark Deeble, Victoria Stone). Premiat anul trecut la Green Screen Festival și Jackson Wild, documentarul le va da șansa copiilor să învețe cum anume apare o oază, unul dintre cele mai importante locuri de întâlnire pentru animalele sălbatice din Africa.
Gala de Deschidere a festivalului este programată de la ora 18:00, tot la Cinema Astra și va fi urmată de proiecția unei povești plină de uimire și revelații – Grădina mea cu o mie de albine / My Garden of a Thousand Bees (r. David Allen). Biletele la această proiecție, precum și la celelalte din program, deja s-au epuizat, dar publicul va mai putea găsi câteva locuri libere direct în locație, înainte de începerea filmului.
„Modul în care documentarul România Sălbatică a fost primit de către public ne-a motivat să ducem lucrurile mai departe. Pariul nostru a fost că această comunitate de iubitori de natură, descoperită în cadrul proiectului, este de fapt mult mai amplă decât credem, că filmul documentar și fotografia sunt două mijloace complementare care duc împreună la conștientizarea importanței naturii și că LYNX Festival poate deveni un catalizator puternic în acest sens. Iar faptul că deja toate evenimentele cu bilet sunt sold-out nu poate decât să ne bucure, să ne facă și mai nerăbdători să ne întâlnim cu publicul și să vrem pentru ediția a doua a festivalului să aducem mai multe evenimente, filme și, bineînțeles, proiecții în aer liber”, a declarat Matei Truța, Directorul Festivalului și Vice-președintele Asociației România Sălbatică.
În fiecare dimineață, de la 10:00, de vineri și până duminică, la Tipografia (str. Postăvarului, nr. 1), doritorii sunt așteptați la Nature Links – întâlniri libere, de networking, cu organizatorii și invitații speciali. Intrarea va fi liberă, iar cei care prezintă un bilet valid în cadrul festivalului primesc 10% discount la consumație.
Vineri, 2 iunie, de la ora 12:00, la Cinema Astra, va avea loc vernisajul expoziției Forona, unde vor fi prezentate cele mai bune lucrări înscrise în 2022 în cadrul concursului de fotografie anual organizat de Asociație, din totalul de peste 800 de imagini propuse de 45 de fotografi. Cu ocazia acestei întâlniri veți avea ocazia să îi cunoașteți pe membrii Forona (Organizația Fotografilor de Natură din România) și să aflați mai multe despre proiectele lor. Expoziția este deschisă pe toată perioada festivalului.
Un al doilea vernisaj, de data aceasta pe Aleea din fața Primăriei, va avea loc sâmbătă, 3 iunie, de la 12:00, când este programată deschiderea oficială a expoziției în aer liber pentru a 14-a ediție a Concursului Internațional de Fotografie Milvus, cel mai important concurs de fotografie de natură din România. Expoziția prezintă frumusețea naturii și a vieții sălbatice, iar pe 4 iunie, la Centrul Cultural Reduta, își va premia câștigătorii, în cadrul Galei de Închidere a Festivalului. Expoziția va putea fi vizitată până pe 17 iunie.
Toate proiecțiile din cadrul Festivalului vor fi urmate de sesiuni de dialog cu invitați speciali (Ruben Iosif, Tamas Papp, Călin Hodor), masterclass-uri (John Murray, Ellen Windemuth) sau interviuri (Vincent Munier).
În cadrul Galei de Închidere din 4 iunie, pe lângă alte surprize pregătite, LYNX Festival va decerna unuia din cele 10 documentare din program Premiul Publicului. Acesta va avea apoi o proiecție suplimentară, a doua zi, de la ora 18:00.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate