Humana People to People România și Universitatea Națională de Arte București (UNArte) anunță un parteneriat strategic pentru inițierea studenților la Modă și Design vestimentar în principiile modei sustenabile și ale economiei circulare.
Colaborarea, demarată anul acesta printr-o inițiativă de amenajare a vitrinelor unui magazin Humana de către studenți, va continua în luna martie cu două ateliere interactive de modă sustenabilă susținute de un specialist Humana la sediul Facultății de Arte Decorative și Design, din cadrul UNArte.
Potrivit Agenției Europene de Mediu, peste 95% din textilele din gospodăriile românești ajung la gunoi sau sunt incinerate, în absența unui sistem eficient de colectare și reutilizare. La nivel mondial, industria textilă generează anual 10% din emisiile globale de gaze cu efect de seră, depășind impactul combinat al transportului aerian și maritim.
”Generația Z este mai conștientă ca oricare alta de impactul pe care îl avem asupra mediului, iar viitorii designeri au puterea de a schimba industria modei din interior. Am încredere că tinerii vor fi preocupați să creeze haine care să fie nu doar estetice, ci și etice. Prin acest parteneriat, ne dorim să le oferim instrumentele necesare pentru a înțelege cum pot folosi materiale reutilizate, cum pot regândi procesul de producție și cum pot influența consumatorii să adopte obiceiuri mai responsabile. Sustenabilitatea în modă nu înseamnă doar reciclare, ci și creativitate și inovație, iar colaborarea cu UNARTE ne ajută să sprijinim o nouă generație de designeri care vor redefini standardele industriei”, a declarat Mădălina Corciu, director de PR și CSR la Humana People to People România.
Atelierele din martie vor explora impactul industriei textile asupra mediului și vor oferi soluții pentru un design vestimentar responsabil. În sesiunile interactive și cu activități practice, tinerii designeri vor dezvolta competențe legate de reciclarea creativă, materialele sustenabile și ajustarea hainelor pentru a le prelungi durata de viață.
În a treia etapă a proiectului, studenții vor realiza colecții vestimentare de tip UpCycling prin reutilizarea de articole vestimentare selectate din magazinele Humana. Acestea vor fi ulterior expuse în magazinele Humana și în cadrul mai multor evenimente dedicate sustenabilității în modă.
”Pentru tinerii designeri, sustenabilitatea nu mai este doar o opțiune, ci o necesitate. Acest parteneriat le oferă oportunitatea de a înțelege impactul real al modei asupra mediului și de a găsi soluții inovatoare pentru viitor. Colaborarea cu Humana aduce o perspectivă practică, necesară pentru a forma o nouă generație de creatori conștienți”, a declarat lector univ. dr. Antoaneta Tica, coordonatoarea studenților UNARTE implicați în proiect.
Parteneriatul face parte dintr-o strategie mai amplă a Humana România pentru educație și conștientizare în domeniul sustenabilității. Un exemplu este lansarea manualului educațional Iubim sustenabilitatea în modă, realizat anul trecut împreună cu Fundația Noi Orizonturi și destinat elevilor și profesorilor din întreaga țară. Totodată, prin proiectul Repair, Humana promovează o rețea de croitori locali pentru a încuraja refolosirea și ajustarea hainelor.

Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate