În anul 2022, la noile ediții ale proiectelor educaționale iTech Skills – ediția a IV-a – și Skills for Tech Jobs – ediția a II-a –, implementate de Junior Achievement România cu sprijinul companiei Honeywell, au participat peste 6.000 de elevi și profesori din peste 200 de școli din România.

Elevii de gimnaziu și liceu au avut acces gratuit la resurse și activități educaționale la clasă și acasă, create pentru a dobândi noi cunoștințe și abilități digitale necesare pentru joburile viitorului, și au beneficiat de suportul consultanților voluntari Honeywell.

În proiectul Skills for Tech Jobs, aflat la cea de-a doua ediție și adresat elevilor din clasele VII-XII, au fost dezvoltate modulele Jobs in Tech și Învață programare!. Acestea, dar și interacțiunea directă cu voluntarii Honeywell, care le-au împărtășit elevilor din cunoștințele și experiențele lor profesionale, au permis participanților să poată analiza diferite opțiuni de carieră, să identifice și să exerseze abilitățile deținute și cele necesare pentru a îndeplini anumite roluri sociale și profesionale, în funcție de domeniul preferat.

Activitățile proiectelor, de tip learning by doing și project based, facilitează și încurajează implicarea consultanților voluntari Honeywell în pregătirea profesională a tinerilor, în acord cu profilul abilităților și aptitudinilor necesare tranziției către piața muncii.

„În calitate de lider în inovare, Honeywell promovează știința, tehnologia și ingineria în comunitățile din întreaga lume. Investiția în formarea tinerilor prin activități de învățare, consultanță și experiență practică va duce la formarea celor ce ne vor construi viitorul”, spune Cristina Grama, SR HR Manager Honeywell.

Prin activitățile de învățare, consultanță și experiență practică, proiectul susține profesorii diriginți și orientarea profesională în școli, oferind tinerilor informații detaliate despre competențele tehnice și profesionale de care au nevoie pentru succesul lor profesional.