Grupul de firme furnizoare de servicii energetice ALLSYS mizează pe potențialul mare de creștere a pieței de energie fotovoltaică din România și anunță că își va concentra activitățile pe acest domeniu, după ce a finalizat deja primele contracte de instalare de parcuri solare.
”Fondată în 2002 prin externalizarea activităților de citire-încasare din cadrul Electrica SA, ALLSYS ENERGY a avut o istorie tumultoasă, dar, printr-o nouă abordare de management, am reușit să o dezvoltăm ulterior într-un grup de firme de servicii energetice, prin recenta alăturare a RO ELECTRIC CONSTRUCT SRL. Ambele firme activează în prezent și pe piața de instalare de parcuri fotovoltaice, finalizând anul trecut primele contracte în domeniu”, a declarat Adrian Moraru, președintele Consiliului de Administrație al ALLSYS ENERGY.
ALLSYS ENERGY împreună cu RO ELECTRIC CONSTRUCT SRL au instalat anul trecut un sistem solar de 1.409 KW la Shopping City Piatra Neamț și un sistem solar de 450 KW la Selgros Craiova.
Grupul instalează atât proiecte industriale mici și medii, cuprinse între 400-5.000 KW, dar și parcuri fotovoltaice de dimensiuni mai mari. Pe lângă serviciile de instalare, ALLSYS pune la dispoziție și componenta de proiectare, având parteneri strategici în furnizarea echipamentelor pe care le montează.
”Colaborăm doar cu firme serioase în materie de furnizare de echipamente și suntem pregătiți să investim sume importante în special în formarea și perfecționarea personalului, pentru a ne asigura că serviciile de instalare pe care le oferim sunt la cel mai ridicat nivel posibil într-o piață încă extrem de volatilă din perspectiva calității”, a explicat președintele Consiliului de Administrație al ALLSYS ENERGY.
Grupul de firme ALLSYS este specializat în măsurarea precisă a energiei, proiectarea de infrastructuri energetice și executarea de instalații electrice. Cea mai mare firmă din grup este ALLSYS ENERGY, cu un număr mediu de 580 de angajați. Aceasta a încheiat anul 2022 cu o cifră de afaceri de 5,8 milioane euro și un profit net de peste 200.000 de euro.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate