Geoparcul Internațional UNESCO Ținutul Buzăului anunță inaugurarea Centrului de Vizitare Povestea Trovanților, un obiectiv turistic și educațional interactiv și modern, dedicat istoriei geologice și culturale a zonei. Aici, vizitatorii pot afla secretele formării trovanților, pietrele misterioase din Geoparc, și pot explora Delta preistorică prin realitate augmentată, exponate fizice și reconstrucții ale faunei de acum 12 milioane de ani.
Noul centru de vizitare este situat în satul Bozioru, va fi deschis publicului de miercuri până duminică, între orele 10:00 – 17:00, și oferă acces facil pe drum proaspăt asfaltat. În imediata apropiere se mai află Trovanții de la Ulmet, Așezările Rupestre de la Nucu și Ciupercile de la Odăile. Obiectivul a fost amenajat în clădirea fostului centru de informare turistică, un spațiu care a stat închis ani de zile. Reabilitarea clădirii a fost realizată local cu sprijinul Primăriei Bozioru, iar materialele au fost achiziționate din donații private.
”Povestea Trovanților e un punct de vizitare foarte modern, super interactiv, unde stăm de vorbă cu pietre și descoperim cum arătau animalele preistorice care trăiau pe-aici acum 12 milioane de ani. E un loc unic care merită vizitat și pus pe bucket-list, așa cum au menționat și evaluatorii UNESCO, care au zis ca nu au mai văzut așa ceva nicăieri. Dar mai e un lucru care îl face foarte special, și anume modul în care l-am realizat. E un exemplu nemaipomenit de parteneriat la firul ierbii, între Geoparc și comunitatea locală. Am amenajat spațiul în două etape, una pentru fiecare sală și am lucrat cu voluntari atât de la primărie, cât și voluntari ai Geoparcului, din interiorul și din afara comunității. Asta ne-a permis să amenajăm un spațiu de vizitare la standarde internaționale, dar cu niște costuri foarte reduse. Clădirea era deja disponibilă, manopera am realizat-o prin eforturi proprii, iar costurile au fost cele cu print-uri, achiziționarea tabletelor, lemnului, cuielor, și așa mai departe. E un exemplu de ce putem face cu resurse locale, dacă ne aliniem cu toții și tragem în aceeași direcție”, a declarat Răzvan-Gabriel Popa, General Manager al Geoparcului Internațional UNESCO Ținutul Buzăului.
”Povestea trovanților a început demult, dar noi o ducem mai departe. Cu informații științifice transformate în povești și legende, cu tehnologia care aduce trecutul în prezent într-un mod inedit. Centrul de vizitare „Povestea Trovanților” este locul de unde turiștii pot începe experiența în Geoparcul UNESCO Ținutul Buzăului și sunt convins că îi va fascina. Invit cât mai multă lume să descopere inima Geoparcului, un proiect cu care ne mândrim și pe care îl susțin cu mult entuziasm toți buzoienii: autoritățile locale, comunitățile din cele 18 comune ce alcătuiesc teritoriul Geoparcului și, poate cel mai important, elevii buzoieni”, a declarat Adrian Petre, Președintele Interimar al Consiliului Județean Buzău.
”Deschiderea Centrului de Vizitare Povestea Trovanților reprezintă un pas important în valorificarea patrimoniului natural unic al comunei Bozioru. Suntem mândri să deschidem porțile unui proiect care pune Bozioru pe harta turismului educativ și durabil. Povestea Trovanților nu este doar un centru modern de vizitare, ci o șansă reală pentru comunitatea noastră de a crește prin turism, cultură și tradiții locale. Aduce un plus de vizibilitate pentru zona noastră, atrage turiști și creează noi oportunități pentru comunitatea locală”, a declarat Marian Spătaru, Primarul Comunei Bozioru.
Geoparcul Internațional UNESCO Ținutul Buzăului este rezultatul parteneriatului dintre Asociația Ținutul Buzăului (ONG), Consiliul Județean Buzău și Universitatea din București. Statutul de Geoparc Internațional UNESCO a fost obținut în anul 2022.

Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate