Începând cu data de 4 mai 2026, Comisariatului Județean Ilfov al Gărzii Naționale de Mediu (GNM), împreună cu Jandarmeria Română, au desfășurat o nouă acțiune de control în zona Sintești – Jilava, una dintre zonele în care sunt semnalate frecvent arderi ilegale de deșeuri.
Acțiunea, care a implicat 11 comisari GNM și 30 de jandarmi, a constat în verificări inopinate pentru identificarea și sancționarea faptelor care încalcă regimul deșeurilor și legislația de mediu. În urma controlului au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, două măsuri de sistare a activității, a fost formulată o sesizare penală și au fost confiscate 33 de tone de deșeuri cu valoare din amplasamente neautorizate.
”Combaterea arderilor ilegale presupune intervenții coordonate între toate instituțiile cu atribuții. Vorbim despre un fenomen complex, cu implicații de mediu, dar și economice, sociale și de ordine publică, care cere acțiune pe întreg lanțul. Această acțiune este una dintre intervențiile operative derulate constant, în ultimile luni, la Sintești și nu numai, pentru combaterea acestui fenomen. În paralel, am investit, prin PNRR, în dotarea comisarilor din teren cu echipamente moderne – drone, bodycam-uri și sisteme de monitorizare – care cresc capacitatea de intervenție și calitatea probatoriului. În paralel, am finalizat un proiect de ordonanță de urgență pentru reglementarea mai strictă a fluxurilor de produse second-hand, astfel încât să limităm sursele care alimentează aceste activități ilegale și să obținem rezultate serioase”, a declarat ministrul mediului, apelor și pădurilor, Diana Buzoianu.
Potrivit Ministerului Mediului, activitatea de control a GNM în acest sector a crescut de la 35.185 acțiuni în 2021 la peste 47.500 în 2024, o creștere de peste 35%. Totodată, valoarea sancțiunilor a ajuns de la aproximativ 107 milioane lei în 2021, la peste 163 milioane lei în 2025.
Indicatorii de fermitate au crescut în același ritm: au fost luate 430 de măsuri de sistare a activității în 2025 și peste 260 de sesizări penale pe an. În 2025, intervențiile pe zona arderilor ilegale au atins cel mai ridicat nivel din ultimii ani: 643 de controale, au fost aplicate sancțiuni de aproape 10 milioane lei, peste 1.500 de tone de deșeuri confiscate, 339 sesizări penale și participare la acțiuni complexe, inclusiv percheziții. Comparativ cu perioada de referință 2021, activitatea de control a crescut cu până la 29,81%, valoarea sancțiunilor aplicate a crescut cu până la 31,57%, iar măsurile de sistare a activității au crescut cu 17,11%.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate
























