Cu ocazia Zilei Copilului, Fundația World Vision România și Fundația OMV Petrom au lansat ”Ghidul Părinților”, prin care părinții sunt încurajați și sprijiniți să devină primii educatori și cei care dau startul experiențelor de învățare timpurie de acasă. Lansarea face parte din inițiativele programului Școala părinților, un proiect cu valoare totală de peste 2,7 milioane de euro, desfășurat de World Vision România și susținut de Fundația OMV Petrom.
Ghidul oferă exemple de bune practici și informații utile despre educația timpurie, pregătiri pentru grădiniță, renunțarea la comportamente nedorite și responsabilitate, petrecerea timpului liber, efectele violenței și drepturile copilului. Prin intermediul acestuia, părinții sunt îndemnați la implicare activă, informare constantă și iubire necondiționată, pentru a putea oferi copiilor cea mai valoroasă resursă – ei înșiși.
Autorii ghidului sunt Daniela STOICESCU, Specialist educație timpurie și Florentina PUIU, Coordonator programe formare in cadrul ”Start în Educație” – cel mai amplu proiect de educație timpurie din România, realizat de Fundația World Vision România în parteneriat cu Fundația OMV Petrom. Proiectul vine în sprijinul a 60.000 copii cu vârste între 3-6 ani și 10.000 de părinți, din 500 de comunități defavorizate din toată țara și are ca principal obiectiv să dezvolte la nivel național un parteneriat solid între profesori, specialiști, părinți și autorități cu scopul de a susține importanța strategică a educației timpurii și de a sprijini familiile vulnerabile punând accent pe rolul crucial pe care îl au părinții. Aceștia din urmă sunt sprijiniți să devină primii educatori ai copiilor lor, cei care dau startul experiențelor de învățare timpurie de acasă, urmând ca apoi la grădiniță să devină un prim partener educațional de nădejde.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate