Secția de terapie intensivă neonatală de nivel III din Oradea a fost conectată la rețeaua națională de telemedicină prin programul „Fondul Viață pentru Nou-Născuți”, inițiat de Fundația Vodafone România. Aceasta este una dintre cele 17 secții de terapie intensivă neonatală de nivel III  incluse în rețeaua națională de telemedicină în etapa actuală a programului, finanțată cu 250.000 de euro de Fundația Vodafone România și derulată de Asociația Cristi Vasiliu (ACV România).

Secția Clinică Neonatologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor dispune de 85 de paturi, dintre care: 45 de paturi de neonatologie pentru nou-născuți la termen, normoponderali sau subponderali în sistem rooming-in, 20 de paturi pentru nou-născuți prematuri, 20 de paturi de Terapie Intensivă Neonatală pentru nou-născuți care necesită îngrijiri speciale. Secția dispune, de asemenea, de bucătărie dietetică, registratură medicală și ambulator de specialitate pentru neonatologie și oftalmologie.

În cadrul Secției Clinice Neonatologie se acordă asistență medicală la cel mai ridicat nivel de competență (nivel III) pentru nou-născuți la termen și/sau prematuri, cu sau fără riscuri, sănătoși și/sau bolnavi, născuți în Oradea precum și în alte maternități din județele limitrofe. Pacienții nou-născuți beneficiază de asistență medicală neonatală specializată 24/24. Echipa secției este compusă din nouă medici neonatologi, o asistentă-șefă, 43 de asistenți medicali, trei asistenți de nutriție și dietetică, un asistent social, un psiholog, două registratoare medicale și 18 infirmiere/îngrijitoare.

Prin intermediul acestui proiect, vom avea posibilitatea de a colabora în timp real cu specialiști din cadrul secțiilor de terapie intensivă neonatală de nivel III din toată țara în vederea luării deciziilor optime pentru diagnosticul și tratamentul pacienților critici nou-născuți. Suntem recunoscători pentru accesul la acest sistem care ne va permite să creștem nivelul asistenței medicale pentru nou-născuții cu diferite patologii”, a declarat Gheorghe Carp, Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor.

Cu ajutorul sistemului de telemedicină, medicii se pot conecta rapid cu specialiști din alte unități sanitare aflate în țară sau străinătate, pot transmite date medicale securizate, pot dezbate un diagnostic și cere o a doua opinie, pot decide dacă pacientul trebuie transferat la o unitate de rang superior sau poate fi tratat în secția în care se află. Acest schimb de informații accelerează luarea deciziilor medicale pentru cei peste 6.000 de nou-născuți cu afecțiuni medicale grave internați anual în secțiile de nivel III, pentru care timpul este adesea un factor critic între viață și moarte.

În cei aproape 10 ani de când ne implicăm în modernizarea și dotarea secțiilor de terapie intensivă pentru nou-născuți, mortalitatea infantilă din România a scăzut de la 9,8 la 5,6 la mie. Aceste cifre și poveștile emoționante pe care le auzim de la personalul medical cu care colaborăm în program ne motivează să continuăm intervențiile în zona de neonatologie și terapie intensivă neonatală. Ținta noastră este să asigurăm acces le servicii medicale de calitate și șanse egale de tratament tuturor nou-născuților cu probleme grave de sănătate, indiferent de locul unde se nasc”, a declarat Angela Galeța, directorul Fundației Vodafone România.

Până la acest proiect, în România erau 10 secții de terapie intensivă neonatală prevăzute cu sisteme de telemedicină, trei dintre ele (Spitalul Marie Curie din București, Spitalul Județean Constanța și Spitalul Clinic Județean Mureș) dotate prin programe ale Fundației Vodafone România. Prin adăugarea celor 17 secții de terapie intensivă neonatală de nivel III la rețeaua de telemedicină existentă, toate cele 25 de secții de nivel III și două secții de nivel II din țară vor fi conectate între ele, asigurându-se astfel un cadru optim de comunicare între cele 27 de secții.

„Soluția de telemedicină implementată prin proiectul nostru este un sistem de videoconferință securizat, în care pot fi conectate aparate medicale de investigație și monitorizare a pacientului, permițând astfel evaluări la distanță în timp real pentru second opinion, pregătirea echipei medicale care primește prin transfer un pacient, reducerea timpului până la instituirea tratamentului adecvat pentru fiecare caz în parte. Acest proiect este o primă etapă foarte importantă, către aceste secții de nivel III fiind transferate cazurile grave. O rețea comună de telemedicină între toate secțiile de Terapie Intensivă Nou-născuți din țară va contribui la reducerea semnificativă a transferurilor inutile, la reducerea timpului până la instituirea tratamentului adecvat pentru fiecare nou-născut critic și va facilita schimbul de experiență între medicii neonatologi. Obiectivul final al proiectului nostru este conectarea tuturor secțiilor de neonatologie și a principalelor secții chirurgicale în care sunt operați nou-născuți”, a declarat Delia Vasiliu, președintele ACV România.

România are cea mai mare rată a mortalității infantile din Uniunea Europeana (UE), cu 5,6 decese la 1.000 de nașteri vii, aproape dublu față de rata mortalității infantile în UE care este de 3,4 decese la 1.000 de nașteri vii. Doar în 14 orașe din țară, acolo unde există secții de nivel III, dotate cu aparatura necesară terapiei intensive, nou-născuții cu probleme majore pot primi îngrijire adecvată. Bebelușii cu riscuri majore nu pot fi tratați în restul de 169 de secții și compartimente de neonatologie de nivel I sau nivel II și trebuie transferați spre secțiile de nivel III. Pentru unii dintre ei, transferul înseamnă o întârziere a intervenției medicale și poate avea consecințe fatale. Totodată, locurile din unitățile cu nivel III de competențe de îngrijire medicală în neonatologie sunt limitate și pot prelua cazurile doar în funcție de disponibilitate.