Ediția 2025 a CampioMATE – competiție națională de matematică pe echipe, inspirată din gaming și dedicată elevilor de gimnaziu – s-a încheiat, marcând un număr record de participanți și o mobilizare excepțională din partea profesorilor, elevilor și voluntarilor.
Printre recorduri se numără 13.000 de elevi-jucători din peste 1.000 de școli, înscriși de peste 800 de profesori din 39 de județe. 1.668.451 de exerciții rezolvate în Arenă. 232 de echipe care au obținut scor de medalie și 4.034 de jucători cu scor de medalie.
”Ne bucură nu doar creșterea rezultatelor numerice ale ediției, ci mai ales creșterea unei comunități unite de elevi, părinți, profesori, voluntari și parteneri care cred în valoarea educației și în importanța adaptării metodelor educaționale la noile generații. Ediția 2025 ne-a arătat tuturor, încă o dată, că matematica poate fi o aventură captivantă pe care copiii o aleg cu bucurie”, au declarat Maria Predoiu și Andrei Rădulescu, co-fondatori CampioMATE.
Comparativ cu ediția precedentă, anul acesta au fost cu 30% mai mulți jucători în Arena CampioMATE (de la 10.000 la 13.000) și cu +40% mai multe școli implicate (de la aproximativ 700 la peste 1.000). De asemenea, elevii-jucători au rezolvat cu aproape 70% mai multe exerciții matematice (de la 1 milion, la aproape 1,7 milioane), iar numărul de jucători care au atins scor de medalie este mai mult decât dublu față de Ediția 2024.
CampioMATE este un format de învățare complementară care îmbracă forma unui concurs dedicat generației nativilor digitali și are ca misiune atragerea elevilor de gimnaziu spre matematică. Programul este organizat de Asociația Visuri Îndrăznețe în parteneriat cu Societatea de Științe Matematice din România. În țară, programul este derulat în parteneriat cu Inspectoratele Școlare Județene. În acest an, concursul a fost inclus pe lista concursurilor școlare naționale recunoscute de Ministerul Educației și Cercetării.

Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate