30 aprilie 2025
FDSC, ProPark și Fundația OMV Petrom lansează a doua etapă a programului „Verde pentru viitor”
Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația ProPark și Fundația OMV Petrom continuă programul „Verde pentru viitor”, dedicat conservării…
30 aprilie 2025
Innovation Camp a provocat studenții să conceapă soluții personalizate de învățare
În cadrul parteneriatului dintre HP și Junior Achievement (JA) România, studenții din programul HP LIFE au fost invitați să participe la Innovation Camp, un…
29 aprilie 2025
Peste 200 de alergători au susținut construcția de locuințe pentru familii vulnerabile
Peste 200 de membri ai echipei Runners for Humanity, care au alergat în sprijinul misiunii Habitat for Humanity România, au sprijinit cu kilometrii parcurși în…
29 aprilie 2025
Green Sustainability Forum a dat startul înscrierilor la ediția din 2025
Ediția de anul acesta se va desfășura în data de 21 mai, la Nayam Events (București, zona Pipera), și devine un ecosistem unde nu doar conținutul și invitații…
28 aprilie 2025
27,6 mil. de euro au ajuns în economia României prin cel mai mare proiect european de mediu
Fundația Conservation Carpathia anunță finalizarea a celui mai mare proiect LIFE gestionat de România, „Crearea unei zone de natură sălbatică în sudul munților…
28 aprilie 2025
My Financial Journey: 116 elevi și 19 proiecte de implicare în comunitate
Junior Achievement România și Morningstar Sustainalytics au organizat în aprilie 2025 două evenimente educaționale JA Innovation Day, în Timișoara și…
25 aprilie 2025
B Lab publică noile standarde B Corp
B Lab, organizație nonprofit care elaborează standarde, politici, instrumente și programe dedicate mediului de afaceri și acordă companiilor certificatul B…
25 aprilie 2025
Decathlon și MedLife își unesc forțele pentru o Românie mai sănătoasă și mai activă
Decathlon și MedLife anunță lansarea unui parteneriat strategic menit să inspire, să educe și să susțină românii în adoptarea unui stil de viață activ și…
24 aprilie 2025
„World Unseen”, expoziția de fotografie incluzivă se deplasează în Iași
Canon România, în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Complexul Muzeal Național „Moldova” – Muzeul Științei și Tehnicii…
24 aprilie 2025
Alesonor a început construcția campusului Verita International School în Amber Forest
Alesonor, dezvoltator rezidențial specializat în proiecte sustenabile, a demarat construcția campusului Verita International School & Kindergarten în cadrul…
23 aprilie 2025
DS Smith Zărnești susține pregătirea profesională a tinerilor prin noi proiecte educaționale
Cea mai mare fabrică de hârtie din România, DS Smith Zărnești, continuă să investească în proiecte educaționale care să contribuie la dezvoltarea profesională…
17 aprilie 2025
Banometru lansează un nou program de educație financiară
Banometru, programul gratuit de sănătate financiară lansat în 2016, anunță o nouă inițiativă: Provocarea diversificării veniturilor.



























