Producătorul de tehnologie suedez Ericsson, unul dintre cei mai mari producători de echipamente 5G din lume, și-a stabilit ținte de mediu importante pentru următoarele decenii. Mai exact, până în 2030, compania își propune să reducă la jumătate emisiile de gaze cu efect de seră din lanțul valoric, iar până în 2040 s-a angajat să reducă la zero emisiile. Pe lângă atingerea Net Zero în propriile activități, Ericsson urmărește și reducerea la jumătate a celor de pe lanțul de aprovizionare și a portofoliului de emisii din utilizare a produselor companiei.
Compania colaborează cu furnizorii și clienții inclusiv pe zona de cercetare, iar soluțiile energetice inovatoare vor deveni critice pentru toți clienții, alături de aprovizionarea cu energie din surse regenerabile. „Vom depune eforturi pentru a decarboniza întregul nostru lanț valoric cu minim 90% față de nivelurile din 2020”, se arată în raportul de sustenabilitate pe 2022.
De altfel, eficiența energetică este un element principal în preocupările companiei și a clienților, lucru normal în condițiile în care tehnologia se bazează pe consumul de energie. Dezvoltarea de produse noi caută reducerea semnificativă a puterii consumate pe Gigabyte livrat.
„În ultimii doi ani, am făcut pași semnificativi în îmbunătățirea eficienței energetice a emisiei de unde radio Massive MIMO cu până la 50% și a undelor radio de multi-bandă cu până la 20% în comparație cu generația anterioară a stațiilor de emisie”, se arată în raport.
Compania anunță și lansarea de completări majore în portofoliul RAN și de transport, cu caracteristici software noi și o serie de actualizări din familia Ericsson Silicon, care permit lansări 5G mai rapide și economii de energie. A fost lansată și o stație de emisie 5G cu trei benzi, care face treaba a nouă stații clasice și reduce consumul de energie, Radio 6646.
Introducerea Radio 6646 vine după ce, în anul 2021, compania Ericsson a lansat dispozitivul Radio 6626 cu bandă dublă în trei sectoare de frecvențe, acesta fiind în prezent disponibil pe piețele globale. Totodată, la începutul acestui an, Ericsson a lansat și o gamă care cuprinde șapte noi soluții 5G RAN, care ajută la realizarea unor economii însemnate de energie, precum și la o creștere a capacității de până la zece ori, menținând o amprentă de carbon minimă sau inexistentă.
„Noul echipament radio cu eficiență energetică ridicată îmbină în mod unic capacitatea de a opera în mai multe benzi de frecvență într-un dispozitiv ușor de instalat. Urmând să fie implementat mai întâi în Europa, acest lucru va simplifica dezvoltarea rețelelor 5G și va extinde acoperirea acestora. În plus, datorită acestei inovații, furnizorii de servicii de comunicații vor putea adăuga la rețelele 5G Standalone implementate deja noi scenarii de utilizare pentru consumatori, întreprinderi și pentru sectorul comunicațiilor esențiale”, a declarat David Hammarwall, Head of Product Area Networks la Ericsson.
Tehnologia 5G este o schimbare majoră de paradigmă în industria comunicațiilor, fiind cea mai eficientă tehnologie din p4rezent. Prin combinația de produse noi pentru noile benzi 5G și modernizarea stațiilor existente, compania a demonstrat că poate crește de zece ori capacitatea de comunicare în bandă largă, reducând în același timp energia consumată.
„Sustenabilitatea este obligatorie, nu o opțiune. Este o acțiune, nu un concept. La Ericsson, facem fiecare pas posibil spre zero emisii nete – începând cu proiectarea produsului pentru utilizare comercială. De exemplu, ne îmbunătățim continuu portofoliul 5G, inclusiv Massive MIMO cu care suntem lider în industrie, pentru a spori capacitatea rețelei clienților și performanța energetică”, spune Fredrik Jejdling, vicepreședinte executiv și Head of Business la Ericsson.
Ținte pentru 2030
Până acum, Ericsson a reușit reducerea cu 3.000 de tone metrice a emisiilor de dioxid de carbon prin scăderea consumului anual de energie cu 25 GWh, ca și un consum cu 40% mai mic pentru stațiile Massive MIMO.
Până în 2030, Ericsson are ca țintă reducerea cu 50% a emisiilor din lanțul de aprovizionare și utilizarea unor materii prietenoase cu mediul în producția proprie. De asemenea, se urmărește reducerea emisiilor provenite din transportul produselor.
În activitatea proprie, energia utilizată ar trebui să provină integral din surse regenerabile până în 2030, flota de autovehicule deținută nu va mai avea motoare cu combustibili fosili, iar emisiile de gaze rezultate din călătoriile de afaceri vor fi reduse cu 50% comparativ cu 2019.
articole recomandate