Componenta de Mediu din Environment, Social, Governance (ESG) este cea mai cuprinzătoare dintre cele trei principii, dat fiind că atinge orice domeniu. Mediul înconjurător este cel mai important pentru viitorul durabil pe care ni-l dorim și încercăm acum să îl creăm. Cum utilizăm energia, care este amprenta de carbon, cum gestionăm deșeurile, cum utilizăm resursele – toate au legătură cu mediul.

Autoritățile europene, la fel ca și cele române, au început reglementarea activităților care afectează mediul cu mulți ani în urmă. Dacă acum 150 de ani era acceptat ca normal ca acoperișurile caselor din zonele urbane să fie acoperite de funingine, în timp s-a descoperit că acest lucru este dăunător atât pentru oameni cât și pentru mediu. Acesta a fost momentul în care au început să se pună bazele unei politici de mediu, care a dus la apariția tot mai multor legi și reglementări menite să protejeze natura. În ultimii ani, s-a dovedit tot mai des că trebuie să facem mai mult pentru a ne asigura că vom avea un viitor pentru noi și generațiile viitoare; în caz contrar, o catastrofă naturală este foarte probabilă.

Politica de mediu europeană se bazează pe principiile precauției, prevenirii și corectării poluării la sursă și pe principiul „poluatorul plătește”. Programele multianuale de acțiune pentru mediu stabilesc cadrul pentru viitoarele acțiuni în toate domeniile politicii de mediu. Ele sunt integrate în strategiile orizontale și sunt luate în considerare în negocierile internaționale în materie de mediu. Politica de mediu a început recent să ocupe un loc central în procesul de elaborare a politicilor UE, Comisia Europeană lansând Pactul verde european ca principal motor al strategiei sale de creștere economică.

Legislația în Uniunea Europeană

Bazele politicii de mediu a UE au fost puse în cadrul Consiliului European de la Paris din 1972 unde, în urma primei conferințe ONU privind mediul, șefii de stat sau de guvern au declarat că este nevoie de o politică comunitară de mediu care să însoțească expansiunea economică și au solicitat un program de acțiune. Actul Unic European din 1987 a introdus un nou titlu, „Mediul”, care a oferit primul temei juridic pentru o politică de mediu comună care are drept obiective conservarea calității mediului, protejarea sănătății umane și asigurarea unei utilizări raționale a resurselor naturale.

Revizuirile ulterioare ale tratatului au consolidat angajamentul Uniunii față de protecția mediului și rolul Parlamentului European în dezvoltarea acesteia. Prin Tratatul de la Maastricht (1993), mediul a devenit oficial un domeniu de politică al UE, s-a introdus procedura de codecizie, iar votul cu majoritate calificată în Consiliu a devenit regulă generală.

Tratatul de la Amsterdam (1999) a stabilit obligația de a integra protecția mediului în toate politicile sectoriale ale UE, în vederea promovării dezvoltării sustenabile. În Tratatul de la Lisabona (2009), „combaterea schimbărilor climatice” a devenit un obiectiv specific, la fel ca dezvoltarea sustenabilă în relațiile cu țările terțe. Prin Tratatul de la Lisabona, UE a căpătat, de asemenea, personalitate juridică, ceea ce îi permite să încheie acorduri internaționale.

Strategii de dezvoltare durabilă

Comisia Europeană a introdus prima sa strategie de dezvoltare durabilă (SDD) în 2001, incluzând astfel o dimensiune de mediu în Strategia de la Lisabona. Ca răspuns la Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, adoptată în cadrul Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite din septembrie 2015, Comisia a publicat în 2016 o comunicare intitulată „Următorii pași către un viitor european durabil – Acțiunea europeană pentru durabilitate”, prezentând modul în care pot fi integrate obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD) în prioritățile de politică ale UE.

În ianuarie 2019, Comisia a prezentat un document de reflecție privind ODD intitulat „Către o Europă durabilă până în 2030”; acesta prezintă trei scenarii pentru viitor. Parlamentul European și-a exprimat sprijinul pentru scenariul care merge cel mai departe și care propune orientarea tuturor acțiunilor UE și ale statelor membre prin definirea unor ținte specifice de punere în aplicare a ODD, propunerea de rezultate concrete pentru 2030 și instituirea unui mecanism de raportare și monitorizare a progreselor legate de ODD.

În 2011, UE și-a adoptat strategia în domeniul biodiversității pentru 2020, care reflecta angajamentele asumate în cadrul Convenției ONU privind diversitatea biologică (CBD), principalul acord internațional privind biodiversitatea, la care UE este parte. Ca o contribuție la discuțiile privind un cadru mondial post-2020 pentru biodiversitate (Conferința ONU din 2022 privind biodiversitatea – COP15), în mai 2020, Comisia și-a prezentat Strategia privind biodiversitatea pentru 2030 ca un plan cuprinzător, ambițios și pe termen lung de protejare a naturii și de inversare a degradării ecosistemelor. În iunie 2021, Parlamentul European a aprobat această strategie și a făcut și alte sugestii pentru consolidarea sa.

În cadrul Pactului verde european, în mai 2020, Comisia Europeană a prezentat Strategia „De la fermă la consumator”, care urmărește să asigure sisteme alimentare echitabile, sănătoase și ecologice. Parlamentul European a aprobat în mare măsură viziunea și obiectivele acestei strategii în octombrie 2021.

De altfel, Uniunea are un rol fundamental în negocierile internaționale în domeniul mediului. UE este parte la numeroase acorduri mondiale, regionale sau subregionale în domeniul mediului, care vizează o gamă largă de aspecte, printre care protecția naturii și biodiversitatea, schimbările climatice și poluarea transfrontalieră a aerului sau a apei. UE a contribuit la elaborarea mai multor acorduri internaționale majore adoptate în 2015 la nivelul ONU, cum ar fi Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă (cu 169 de ținte aferente), Acordul de la Paris privind schimbările climatice și Cadrul de la Sendai pentru reducerea riscurilor de dezastre. În același an, Uniunea a devenit parte la Convenția privind comerțul internațional cu specii ale faunei și florei sălbatice pe cale de dispariție (CITES).

Legislația în România

România a adoptat aproape integral reglementările europene în domeniul mediului. Legislația este foarte cuprinzătoare și se adresează fiecărui sector economic în parte, așa cum poate fi regăsită pe site-ul Solutiidemediu.ro sau pe cel al Ministerului Mediului. Cu toate acestea însă, România mai are multe de făcut pentru a ajunge la media înregistrată în UE, mai ales în ceea ce privește reciclarea și reutilizarea deșeurilor. Noul Sistem de Returnare-Garanție, care va deveni funcțional spre finalul acestui an, modifică substanțial modul în care operatorii economici raportează deșeurile rezultate din activitatea lor.

De altfel, țara noastră a aderat la ținta zero-net în ceea ce privește amprenta de carbon și agreează țintele stabilite de UE pentru 2030. Până atunci, toate companiile, dar și populația vor trebui să se adapteze la o activitate capabilă să fie sustenabilă și să asigure un viitor durabil pentru generațiile viitoare.