Două școli din Norvegia și două din România vor conecta profesorii și elevii pentru a încuraja educația și schimburile culturale informale. Astfel, Kampen Skole (Oslo) și Școala Castranova, respectiv Nøklevann Skole și Școala Gura Văii, vor organiza întâlniri online și vor iniția o corespondență între copii.

Acest nou proiect face parte din programul NOROC (Inițiativa NOrvegiano-ROmână pentru Calitate în educație), desfășurat de Fundația Terre des hommes, în parteneriat cu Institutul FAFO și Asociației de Sprijin a Copiilor Handicapați Fizic-filiala Vâlcea. Propunerea Fundației Terre des hommes de a scădea importanța „norocului” și a crește șansele la educație pentru cât mai mulți copii, a fost în ultimii doi ani acest program, în care au fost implicați  elevi, profesori, mediatori, părinți și mentori din 5 județe.

Tot în cadrul acestui proiect, cadre didactice, alături de reprezentanți ai Institutului FAFO-Norvegia, s-au întâlnit în decembrie 2023 cu experți din cadrul Asociației de Sprijin a Copiilor Handicapați Fizic-filiala Vâlcea și experți ai Fundației Terre des hommes, pentru a aprofunda metodologiile de lucru.

Proiectul „NOROC in Educație” – Inițiativa NOrvegiano – ROmână pentru Calitate în Educație”, beneficiază de un grant în valoare de 998.000 € oferit de Norvegia prin Granturile Norvegiene in cadrul Programului Dezvoltare locală. Obiectivul proiectului este de a îmbunătăți calitatea serviciilor educaționale, cu predilecție în mediul rural din 5 județe din România.