EFdeN anunță lansarea proiectului pilot „SustenAbilitate 2.0” – primul curs opțional dedicat elevilor de liceu care explorează în mod aplicat și inovator conceptele de sustenabilitate.
Proiectul va fi implementat inițial la Colegiul Național Gheorghe Lazăr din București, în cadrul programului educațional „EFdeTeach”, cu obiectivul de a extinde acest curs la nivel național în anii următori, ca parte din curricula de materii opționale.
Cursul vine ca răspuns la nevoia tot mai mare de a integra educația pentru sustenabilitate în programa școlară și de a oferi elevilor oportunități de învățare practică, care să contribuie la transformarea tinerilor de azi în liderii sustenabili de mâine.
”Sustenabilitatea nu este doar despre mediu, ea este definită și de componentele sociale și economice, astfel că am gândit o programă școlară care să înglobeze toate cele trei aspecte, având la bază cele 17 obiective de dezvoltare durabilă ale ONU. Ne-am inspirat din metode de predare internaționale care au la bază foarte multă învățare autodidactă, practică și experiențială”, declară Corina Fugaru, Project Manager EFdeTeach
”SustenAbilitate 2.0” va introduce elevii în subiecte esențiale, inspirate din cele 17 obiective de dezvoltare durabilă ale ONU. Aceștia vor aborda concepte precum tehnologiile verzi, economia circulară și bunele practici de mediu, egalitatea de gen, antreprenoriat și multe altele, într-un mod interactiv și adaptat nevoilor lor. Prin activități practice și experiențiale, aceștia vor învăța cum pot genera schimbări reale în comunitățile lor și cum pot contribui la un viitor mai verde și mai sustenabil. Elevii vor avea parte de un format autodidact, în care vor dezvolta foarte multe competențe practice și sociale, diferite de cursurile clasice.
Pe lângă oportunitățile oferite elevilor, și profesorii vor beneficia de formare și sprijin din partea specialiștilor EFdeN și a altor experți, precum și din mediul academic. Acest lucru le va permite să integreze metode inovatoare de predare și să facă lecțiile mai atractive și relevante. Accesul la resurse educaționale actualizate și la tehnologiile de ultimă generație va facilita atât înțelegerea teoretică, cât și aplicarea practică a principiilor de sustenabilitate.
Proiectul „SustenAbilitate 2.0” este parte dintr-o viziune mai amplă a EFdeN pentru transformarea educației pentru sustenabilitate într-o prioritate națională. Obiectivul pe termen lung este ca această curriculă să fie implementată în cât mai multe licee din România, devenind parte dintr-un program opțional recunoscut la nivel național.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate