Edenred România, în parteneriat cu Asociația Școlilor Particulare (ASP) și Selgros România, a organizat pentru prima dată în Brașov un atelier de educație nutrițională destinat bucătarilor din instituțiile de învățământ cu cantină.
Evenimentul a fost găzduit de Selgros, partener care se implică activ în proiecte dedicate educației în domeniul gastronomiei, și a reunit 50 de bucătari din școlile și grădinițele de stat și private din județ în Centrul Gastronomic Selgros Brașov, cu scopul de a îmbunătăți capacitatea acestora de a oferi mese calde, gustoase, dar și optim echilibrate nutrițional pentru elevi.
Proiectul, lansat în 2023, urmărește instruirea bucătarilor și îmbunătățirea calității meselor oferite elevilor cu scopul de a conduce la un impact semnificativ în sănătatea, performanța școlară și integrarea socială echitabilă a copiilor. Până în prezent, proiectul Masă și Clasă a reunit 150 de bucătari în cadrul atelierelor organizate în diferite orașe din țară pentru formarea lor în principiile unei alimentații sănătoase și atractive pentru copii.
”Potrivit atlasului din 2024 al Federației Mondiale împotriva Obezității, se preconizează că aproximativ 48% dintre copiii din România, cu vârsta cuprinsă între 5-19 ani, vor fi obezi sau supraponderali în 2035, în comparație cu anul 2020, când rata înregistrată a fost de 29%. Obezitatea infantilă reprezintă una dintre cele mai grave probleme de sănătate ale secolului și este important să creștem gradul de conștientizare privind necesitatea unei alimentații sănătoase pentru copii”, a declarat Lelia Mancaș, Director Marketing, Comunicare și CSR, Edenred România.
”Ca organizație dedicată educației de calitate, suntem conștienți de impactul pe care o nutriție echilibrată îl are asupra dezvoltării fizice și cognitive a copiilor și înțelegem responsabilitatea noastră de a promova obiceiuri alimentare sănătoase încă din primii ani de viață a preșcolarilor și elevilor. Prin rețete variate și informații adaptate, dorim să inspirăm unitățile de învățământ să adopte opțiuni nutritive, transformând fiecare masă într-o oportunitate de creștere și învățare sănătoasă”, a adăugat Christian Comşa, Preşedinte ASP.
Edenred și Asociația Școlilor Particulare își întăresc inițiativa de susținere a alimentației sănătoase în școlile din România prin concursul „Masă și Clasă – Ghidul Alimentației Sănătoase în Școli și Grădinițe”.
În perioada 6 noiembrie – 22 februarie 2025, unitățile de învățământ care pregătesc în cantinele proprii mese calde pentru preșcolari și elevi sunt invitate să intre în competiție, să își demonstreze abilitățile și să arate impactul pozitiv pe care îl creează prin meniurile realizate cu ajutorul Ghidului Alimentației Sănătoase.
Proiectul „Masă și Clasă” inițiat de Edenred România, alături de Asociația Școlilor Particulare (ASP) și Asociația pentru Valori în Educație (AVE), este inspirat de FOOD (Fighting Obesity through Offer & Demand), proiect european public-privat de susținere a obiceiurilor alimentare sănătoase în rândul angajaților și, în plan național, a elevilor din școli și grădinițe, fiind lansat și coordonat de Edenred în 10 țări UE.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate