DS Smith, furnizor de soluții pentru ambalare sustenabilă, a anunțat obiective și mai ambițioase, ca parte a strategiei sale „Now & Next”, pentru a accelera tranziția către o economie circulară, cu emisii reduse de carbon.

În parteneriat cu clienții săi, începând cu anul 2020, DS Smith a înlocuit 762 de milioane de materiale plastice problematice cu alternative bazate pe fibre și a dezvoltat peste 30.000 de proiecte pe zona de circularitate cu ajutorul Parametrilor de Design Circular, un instrument inovator și o premieră în industrie, care permite clienților să măsoare circularitatea ambalajelor lor.

În același timp, în linie cu obiectivele sale de decarbonizare, DS Smith a redus în acest an emisiile de CO2 cu 10% (15% față de 2019) și a realizat o reducere de 4% a consumului de apă în fabricile de hârtie din zonele expuse riscului de stres hidric. De la lansarea strategiei „Now & Next”, compania a atins 9 din cele 26 de obiective propuse, iar altele 3 sunt în curs de îndeplinire înainte de termen.

Noile angajamente „Now & Next”, dezvoltate în colaborare cu experți independenți, vor acorda prioritate circularității, vor accelera drumul către Net Zero și vor îndrepta atenția companiei către oameni, comunități și natură.

Am înregistrat progrese cu strategia noastră de sustenabilitate „Now & Next”, dar contextul în care suntem ne obligă să facem mai mult. De aceea, luăm măsuri astăzi pentru a ne asigura că angajamentele noastre țin pasul cu o lume aflată în continuă schimbare, accelerând tranziția către o economie circulară, cu emisii de carbon reduse„, a declarat Miles Roberts, director general DS Smith.

Printre noile obiective ale strategiei de sustenabilitate „Now & Next”  se numără reducerea cu 46% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030 și atingerea pragului New Zero până în 2050, 40% femei în funcții de conducere până în 2030 și reducerea cu 10% a consumului de apă în fabricile de hârtie din zonele expuse riscului de stres hidric, tot până în 2030. Procentele iau în calcul valorile înregistrate de companie în anul 2019.

DS Smith deține în România un centru de coordonare a operațiunilor de reciclare în București, două depozite de reciclare în Otopeni și Cluj-Napoca, o fabrică de hârtie, la Zărnești, două fabrici de ambalaje, la Ghimbav și la Timișoara și 3 puncte de lucru, în Pitești, Timișoara și Otopeni, județul Ilfov, unde lucrează, în total 650 de angajați. Utilizând exclusiv hârtie reciclată, fabrica DS Smith din Zărnești este cea mai mare unitate de producție de profil din România, deservind aproape jumătate din cererea locală de hârtie pentru ambalaje.