Agenții curieri ai Poștei Române, cei care livrează colete prin serviciul PrioriPost, s-au alăturat de Ziua Națională a Lecturii proiectului ”Curierii Culturii – citește și dă mai departe”.

Ziua Națională a Lecturii (15 februarie) a fost promulgată prin lege în anul 2022 și a ajuns acum la cea de-a treia ediție. Fundația Poșta Română în parteneriat cu Poșta Română și cu editura Litera au contribuit și de această dată la demersul de încurajare a cititului, prin proiectul ”Curierii Culturii – citește și dă mai departe”.

Mai exact, agenții curieri ai PrioriPost, au preluat de la Fundația Poșta Română aproximativ 500 de cărți oferite de editura Litera, iar fiecare client al Poștei Române care a avut de primit o trimitere prin intermediul PrioriPost, a primit și o carte cadou.

Proiectul urmărește să încurajeze cititul în rândul tuturor categoriilor de vârstă, iar particularitatea acestuia constă în îndemnul ca volumele, odată citite, să fie date mai departe altor pasionați de lectură, astfel încât să ajungă la un număr cât mai mare de cititori.

”Într-o lume în care cifrele statistice dezvăluie o realitate îngrijorătoare, constatăm că în ultimii 30 de ani, peste 8.000 de biblioteci publice au fost închise în România. Aceasta nu este doar o pierdere numerică, ci și o reflectare a unei tendințe alarmante – accesul dificil la cărți. Din această preocupare a luat naștere proiectul nostru, suntem curierii culturii și ducem noi cărțile direct la ușa clienților Poștei Române, facilitând astfel cititul”, a declarat Claudia Bibire, Coordonator Fundația Poșta Română.