SGS consideră că sustenabilitatea este o responsabilitate comună. Prin colaborare, inovație și transparență, compania se angajează să ofere soluții care respectă standardele, contribuie activ la protejarea mediului și ajută la construirea unui viitor mai sustenabil pentru toți.
Orice companie are o amprentă de carbon compusă din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră pe care le generează, direct sau indirect. Pentru a le putea înțelege și gestiona mai bine, acestea au fost împărțite în trei categorii:
- Emisii directe: Ele provin din surse aflate sub controlul direct al companiei. De exemplu, vehiculele flotei proprii sau centralele termice din sediile SGS intră în această categorie. Sunt cele mai vizibile și mai ușor de măsurat, dar de regulă, reprezintă doar o mică parte din totalul emisiilor.
- Emisii indirecte din energia consumată: Acestea sunt emisiile generate de producerea energiei electrice, termice sau de răcire achiziționate de la terți. Deși nu sunt generate la fața locului, ele reflectă consumul de energie al companiei și pot fi reduse printr-o utilizare rațională și prin alegerea unor surse de energie verde.
- Emisii indirecte provenind din lanțul valoric: Iată cea mai vastă și complexă categorie, care include emisiile indirecte legate de activitatea companiei – de la emisiile generate de produsele și serviciile achiziționate, până la cele produse de deșeurile rezultate din activitate, transport, călătorii de afaceri și naveta angajaților, inclusiv utilizarea produselor de către clienți.
În cazul Grupului SGS, emisiile indirecte provenind din lanțul valoric contribuie major la amprenta totală de carbon, deci reprezintă și cea mai mare oportunitate de a genera un impact real.
Pentru a reduce acest tip de emisii, grupul SGS a setat priorități clare și concrete, organizate în patru domenii cheie:
- Achiziții sustenabile (echipamente pentru laboratoare, produse chimice, servicii de curierat etc.)
- Furnizorii trebuie să respecte Codul de Conduită al furnizorilor, care include angajamente de mediu. SGS colaborează cu furnizori care și-au setat obiective clare de reducere a emisiilor, promovând un lanț de aprovizionare responsabil;
- Utilizarea unui Chestionar de autoevaluare a sustenabilității pentru furnizorii-cheie;
- Lansarea unui Program de implicare în decarbonizare a furnizorilor, care oferă sprijin prin webinarii, formări profesionale și resurse dedicate.
- Călătorii de afaceri (avion, tren)
- Prin Politica globală a călătoriilor verzi, SGS încurajează reducerea călătoriilor de afaceri și alegerea unor mijloace de transport sustenabil;
- De exemplu, se prioritizează trenul în locul avionului, pentru deplasările interne.
- Transportul angajaților (mașini, autobuze, biciclete etc.)
- Mobilitatea sustenabilă încurajează utilizarea transportului alternativ sau a mijloacelor de transport electrice sau hibride, pentru a reduce emisiile rezultate din transportul angajaților;
- Concursul „Sustainability Challenge” motivează angajații grupului să adopte mijloace de transport cât mai ecologice.
- Gestionarea deșeurilor
- Grupul SGS a creat un instrument global interactiv destinat gestionării deșeurilor. Compania investește în infrastructura de reciclare și în reducerea deșeurilor la sursă;
- Campania „Spot the Orange Dot” din 2024 a mobilizat 851 de entități SGS să reducă deșeurile;
- Inițiative locale notabile: SGS Peru transformă deșeurile organice în energie, SGS Filipine a lansat un program de reciclare a deșeurilor electronice, iar SGS Columbia vizează certificarea „Zero Waste to Landfill”.
De asemenea, SGS acordă o atenție sporită optimizării logistice, pentru reducerea emisiilor generate de transportul echipamentelor și mostrelor, precum și automatizării proceselor și digitalizării serviciilor, în vederea reducerii consumului de resurse precum hârtia, combustibilul și energia.
articole recomandate