Suntem în plină vară, iar temperaturile ridicate, de multe ori la valori extreme, au devenit din ce în ce mai greu de suportat. Potrivit experților, consumul mediu de electricitate pe locuință este de aproximativ 280 kWh pe lună în România dar, în lunile iunie-septembrie, deși orele de lumină naturală sunt mai multe și este nevoie de mai puțină iluminare artificială, utilizarea electrocasnicelor precum aerul condiționat, ventilatoarele și alte echipamente de climatizare crește considerabil consumul electric în gospodării.
În acest sens, cu scopul de a ajuta populația să evite facturile ridicate și de a promova un consum responsabil, Eaton, companie lider în gestionarea inteligentă a energiei, a elaborat o listă cu cinci sfaturi utile pentru a economisi energie în timpul sezonului estival, dar nu numai.
Folosește electrocasnice eficiente: la achiziționarea de noi dispozitive, alege-le pe cele care au eticheta energetică A sau superioară. Acestea consumă mai puțină energie și pot reprezenta o economie pe termen lung. De asemenea, este recomandabil să le instalezi în zone care nu sunt apropiate de electrocasnice care emit căldură, optimizând astfel funcționarea lor.
Deconectează aparatele atunci când nu le folosești: evită să lași dispozitivele în modul stand-by, deoarece, deși pare că nu consumă, ele continuă să utilizeze energie. De fapt, lăsând aparatele pornite pentru o perioadă lungă de timp, putem risca să apară scurtcircuite și, nu doar că se pot strica aceste electrocasnice, dar pot avea consecințe mai serioase.
Folosește inteligent aerul condiționat: Este recomandat să menții temperatura între 24 și 27 de grade Celsius pe parcursul a 8-10 ore din zi decât 3-4 ore între 16-17 grade în perioada din zi cu disconfort termic exterior maxim. De fapt, pentru fiecare grad în minus, aerul condiționat poate consuma aproximativ 8% în plus. De asemenea, se recomandă să verificați tehnic aparatul de două ori pe an si schimbarea lui la anumite intervale de timp, deoarece cu cât este mai vechi, cu atât consumă mai mult.
Instalează sisteme de energie regenerabilă: acolo unde este posibil, se recomandă instalarea de panouri solare în locuințe. Prin încorporarea energiei regenerabile în casa ta, nu doar că vei favoriza un consum mai sustenabil și respectuos, dar vei obține și o economie considerabilă de costuri, nefiind complet dependent de rețeaua electrică. Acest tip de soluții devine din ce în ce mai important, nu doar datorită noilor reglementări si suportului venit din programe guvernamentale, ci și datorită angajamentului crescând al societății față de mediu.
Încorporează instrumente și aplicații pentru monitorizarea energiei: câteva exemple de astfel de aparate pot fi contoare de energie, aplicații conectate, termostate inteligente sau asistenți virtuali. Aceste tehnologii se conectează la aparatele electrice și oferă informații în timp real despre consumul energetic, permit înregistrarea consumului, programarea dispozitivelor și ajustarea cheltuielilor în funcție de necesități.
Controlul ușor al iluminatului de pe smartphone sau tabletă, este posibil cu ajutorul aplicatiilor pentru case inteligente, care oferă capacitatea de a gestiona iluminatul, jaluzelele sau alte aparate electrice care se găsesc de obicei în locuințe. Sistemele wireless pentru casele inteligente, precum xComfort de la Eaton, sunt soluții ușor de instalat și de utilizat, care pe langa functiile de control si siguranta asigura si partea de management al energiei.
„Prin implementarea acestor sfaturi în viața noastră de zi cu zi, vom reuși să reducem consumul de energie electrică, diminuând cererea de energie din surse neregenerabile și reducând emisiile de gaze cu efect de seră. Astfel, vom deveni consumatori mai responsabili”, a afirmat Gabriel Tache, General Manager la Eaton România. „La Eaton avem, de asemenea, dispozitive precum Sursele de Alimentare Neîntreruptibilă (UPS), care au scopul de a proteja consumatorii casnici în caz de urgență sau întreruperi de curent, situații foarte comune în perioadele de vară. În acest fel, asigurăm integritatea și continuitatea funcționării echipamentelor în perioadele în care temperaturile sunt extreme.”
articole recomandate