Simtel, o companie românească de inginerie și tehnologie listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București, a finalizat instalarea celei mai mari centrale electrice fotovoltaice pe acoperișul unei singure clădiri din România și anume centrul logistic Dedeman Turda. Acesta este un proiect realizat de Simtel pentru Grunman Energy, companie ce face parte din Pavăl Holding și care a fost creată cu scopul de a produce energie prin intermediul centralelor electrice fotovoltaice instalate pe acoperișurile a cinci centre logistice Dedeman din țară.
„Suntem bucuroși că, împreună cu Grunman Energy, am pus în funcțiune cea mai mare centrală electrică fotovoltaică instalată pe o singură clădire din România. Acest proiect ambițios a fost finalizat într-un timp record de doar șapte luni, demonstrând expertiza și eficiența echipei noastre. Le mulțumim partenerilor din cadrul Grunman Energy pentru încrederea acordată și pentru faptul că sunt un partener pe termen lung în promovarea și implementarea soluțiilor de energie regenerabilă la nivel național. Proiectele pe care le realizăm împreună vizează protejarea mediului înconjurător și promovarea unei economii verzi și durabile, prin reducerea emisiilor de carbon în atmosferă și consolidarea independenței energetice a României”, a declarat Ana Nedea, Director Strategie și Dezvoltare de Business în cadrul Simtel.
Centrala electrică fotovoltaică este instalată pe acoperișul centrului logistic al Dedeman din Turda și are o putere instalată de aproximativ 4,1 MWp prin intermediul a circa 10.000 de panouri fotovoltaice, care se întind pe o suprafață de 40.000 mp. Energia produsă anual de către centrală va fi de peste 4.500 MWh și va diminua emisiile de dioxid de carbon cu peste 2.100 tone pe an.
„Este o mare satisfacție pentru noi să finalizăm acest proiect important înainte de încheierea anului și să marcăm astfel tranziția noastră către a fi producători de energie electrică verde. Această inițiativă reprezintă un pas semnificativ în direcția consolidării independenței energetice a României, respectând totodată natura și resursele pe care aceasta ni le pune la dispoziție. Ne exprimăm recunoștința față de echipa Simtel pentru profesionalismul și eficiența de care au dat dovadă în implementarea acestui proiect de amploare”, a declarat Cătălin Moisă, Director Executiv Grunman Energy.
Proiectul din Turda este conceput pentru a furniza energie în rețeaua națională de transport de energie electrică. Astfel, în urma punerii în funcțiune a centralei electrice fotovoltaice, Grunman Energy va deveni în mod oficial producător de energie electrică. Compania are în plan ca pe parcursul următorilor doi ani să instaleze centrale electrice fotovoltaice pe acoperișurile celorlalte centre logistice din țară ale Dedeman, cu sprijinul Simtel.
Pe lângă instalarea și punerea în funcțiune a centralelor electrice fotovoltaice în cadrul proiectelor pentru Grunman Energy, Simtel va fi, de asemenea, responsabilă de mentenanța panourilor fotovoltaice. Procesul de mentenanță presupune monitorizare online, remedieri corective de orice tip și revizii anuale pentru a preveni apariția oricăror alte potențiale situații neplăcute în viitor.
Simtel este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București din iulie 2021, iar în prezent, are o capitalizare de piață de aproximativ 336 de milioane de lei. Pe parcursul anului 2022, conform unui studiu dedicat analizei piețele panourilor fotovoltaice și energiei electrice solare din România publicat de către compania Neomar Consulting, Simtel a fost lider detașat de piață, compania fiind responsabilă de instalarea a 25% din puterile instalate pentru prosumatori persoane juridice la nivel național.
articole recomandate