Carrefour România, în parteneriat cu Asociația InspirAction, anunță lansarea celei de-a doua ediții a proiectului „Gesturi mici pentru practici mari”. Acest proiect educațional promovează economia circulară și energia regenerabilă în cadrul instituțiilor de învățământ, încurajând reciclarea și educația pentru sustenabilitate.
Prima componentă a programului constă în sesiuni educaționale despre reciclare, pe care profesori voluntari le susțin în școlile participante în program, iar cea de-a doua este concursul de reciclare a recipientelor de plastic, sticlă și metal marcate cu sigla SGR. Elevii, profesorii, comunitatea locală și oricine dorește să susțină școlile, au oportunitatea de a recicla aceste recipiente în magazinele Carrefour, cantitățile înscrise pe bonurile eliberate de automate fiind înregistrate apoi în aplicația mobilă Carrefour România și donate către una dintre școlile participante. La încheierea concursului de reciclare, unitățile de învățământ cu cel mai mare număr de donații vor fi premiate cu sisteme de panouri fotovoltaice.
”Proiectul Gesturi mici pentru practici mari reflectă implicarea noastră activă în comunitate și angajamentul nostru față de educație. În Carrefour, considerăm că investiția în educație este cheia pentru construirea unui viitor mai bun pentru toți, de aceea suntem hotărâți să inspirăm schimbări pozitive, să contribuim la dezvoltarea unui mediu educațional mai bun şi să fim un partener de încredere pentru comunitatea noastră”, a declarat Alina Gamauf, Membru în Comitetul Executiv, Carrefour România.
Concursul de reciclare a început pe 17 iunie și se va încheia pe 30 septembrie 2024, iar în competiție sunt înscrise 18 școli din 10 județe. Prima etapă a concursului se desfășoară până în 31 iulie 2024, iar primele 7 școli din clasament vor fi echipate cu sisteme de panouri fotovoltaice. Restul școlilor înscrise rămân în competiție, iar la finalul lunii septembrie, următoarele 7 școli din fruntea clasamentului vor beneficia de panouri fotovoltaice.
În anul școlar 2023-2024, Asociația Inspiraction și Carrefour România au desfășurat ediția pilot a programului „Gesturi Mici pentru Practici Mari” în care patru școli și două grădinițe au fost premiate cu panouri fotovoltaice. Aproximativ 1.200 de elevi și cadre didactice au participat la concurs și au fost colectate peste 62.000 de recipiente PET, sticle și doze de aluminiu.
”Ediția pilot a programului Gesturi mici pentru practici mari a demonstrat cât de mult poate realiza comunitatea atunci când se unește pentru o cauză nobilă. Am fost profund impresionată de energia și pasiunea cu care copiii și profesorii au abordat reciclarea. Acest succes ne motivează să continuăm și să extindem inițiativa, contribuind la un viitor mai curat și mai sustenabil”, a declarat Simona Paraschiv, președinte Asociația InspirAction.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate