Carrefour România și Asociația InspirAction anunță transformarea proiectului „Gust pentru Sănătate”, lansat în 2022, în programul educațional „Gesturi mici pentru practici mari“.

Această nouă inițiativă presupune extinderea sesiunilor educaționale despre echilibrul dintre corp – minte și natură prin adăugarea de teme de economie circulară, generarea implicării cadrelor didactice, a copiilor, a familiilor acestora și a comunităților într-o competiție de reciclare și generarea de economii în bugetele școlilor câștigătoare, pe care acestea le pot folosi în alte programe de educație.

Proiectul pilot își propune să instaleze în 4 unități de învățământ din București și Ilfov sisteme de panouri fotovoltaice. Parte din economia provenită din reducerea facturilor de energie electrică va fi investită în proiecte de educație, cum ar fi educația alimentară, importanța dezvoltării unor obiceiuri sănătoase, sustenabilitate și economie circulară. Pe baza rezultatelor proiectului pilot, precum și în funcție de interesul pe care acesta îl va trezi în cadrul comunităților implicate, organizatorii vor evalua extinderea proiectului la nivel național.

Obiectivul esențial al programului rămâne educația pentru sănătate a tinerelor generații, acesta fiind amplificat de generarea în școlile participante a posibilității de investiții proprii suplimentare în programe educaționale, prin acordarea de premii constând în modalități pasive pentru eficientizarea energetică”, a declarat Alina Gamauf, membru în comitetul executiv Carrefour România.

Premiile vor fi acordate în urma unei competiții care va consta în activități practice de reciclare, iar colectarea materialelor reciclabile va fi realizată prin intermediul aparatelor din Sistemul de Garanție-Returnare (SGR), instalate în magazinele Carrefour România. Activitatea va fi propusă în principal profesorilor, elevilor și familiilor acestora, dar va fi deschisă oricărei persoane interesate să sprijine unitățile de învățământ înscrise în program. Școlile vor acumula puncte prin reciclarea materialelor, iar primele patru școli cu cele mai multe puncte vor fi premiate cu echipamente de eficientizare energetică.

”Suntem entuziasmați să extindem portofoliul sesiunilor noastre educaționale prin adăugarea de teme de economie circulară, pentru a inspira și a împuternici tinerii să devină agenți activi ai schimbării sustenabile. Prin această inițiativă, dorim să cultivăm o conștientizare profundă despre importanța resurselor noastre planetare și să încurajăm o mentalitate de ‘gândire globală, acțiune locală”, a declarat Simona Paraschiv, președinte Asociația InspirAction.

Înscrierile unităților de învățământ în ediția pilot a programului, se vor putea realiza în perioada 20 decembrie 2023 – 19 ianuarie 2024. Pot participa școli primare și gimnaziale din zona București – Ilfov care îndeplinesc condițiile de eligibilitate din regulamentul programului. În următoarea etapă, competiția de reciclare (20 ianuarie – 25 februarie 2024), tot ce trebuie să facă persoanele care doresc să susțină o școală, este să recicleze recipiente cu simbolul SGR la echipamentele de reciclare din cadrul hipermarketurilor Carrefour din București și Ilfov, și să trimită o fotografie a bonului primit, prin WhatsApp, la numărul 0791.396.406, menționând numele școlii pe care o susține (fiecare ambalaj reciclat reprezintă un punct pentru școala susținută). Școlile câștigătoare vor fi anunțate în data de 1 martie 2024, iar instalarea sistemelor fotovoltaice se va desfășura pe parcursul aceleiași luni.