Ca parte a strategiei sale de sustenabilitate, BRD Groupe Société Générale a încheiat un nou acord de parteneriat cu Fondul European de Investiții (FEI), destinat sprijinirii întreprinderilor din România în tranziția ecologică a activității lor economice.

Instrumentul financiar de Sustenabilitate reprezintă un produs de garantare de tip garanții de portofoliu (RRF Sustainability Portfolio), ce se subscrie pilonului de instrumente financiare din cadrul PNRR şi vizează oferirea de suport în adaptarea companiilor şi proceselor de business la schimbările climatice și tranziția verde, cu impact major asupra calității vieții si contribuind semnificativ la obiectivul Uniunii Europene de atingere a neutralității climatice până în anul 2050.

“BRD este pregătită să își folosească experiența în procesul de transformare durabilă a economiei, fiind un sprijin în adaptarea companiilor românești şi a proceselor lor de business la schimbările climatice și tranziția verde”, a spus Lidia Capmare, Director al Departamentului Programe Europene și Naționale din cadrul BRD.

Prin instrumentul de sustenabilitate, banca are în vedere atingerea a două obiective principale:

  • Sprijinirea investițiilor care contribuie la transformarea ecologică și durabilă a economiei, sprijinind accesul beneficiarilor eligibili la finanțare bancară;
  • Sprijinirea investițiilor care vizează îmbunătățirea accesibilității serviciilor, produselor și infrastructurii și dezvoltării tehnologiilor de asistență, precum și adaptarea infrastructurii întreprinderilor care să faciliteze accesibilitatea clienților și angajaților cu dizabilități și/sau funcționalitate deficitară.

Astfel, IMM-urile și Întreprinderile mici cu capitalizare de piață medie vor putea beneficia de credite de până la 15 ani pentru finanțarea următoarelor categorii de investiții:

  • Investiții verzi (atenuare schimbări climatice, adaptare la schimbările climatice, tranziția la economia circulară, investiții legate de impactul asupra mediului și managementul durabil al resurselor naturale, protecția și refacerea biodiversității și ecosistemelor);
  • Investiții verzi în agricultură și silvicultură;
  • Investiții în servicii de accesibilitate socială

Datorită participării FEI la riscul de credit, condițiile de creditare (dobânzi, avans, cerințe de garanții suplimentare, etc) sunt mai avantajoase decât cele standard.