Carrefour România și Asociația InspirAction anunță rezultatele etapei curente a programului educațional „Gesturi mici pentru practici mari”, în cadrul căreia șapte instituții de învățământ au fost selectate ca finaliste.
Aceste școli vor beneficia de un pachet complex de sprijin, care include atât beneficii educaționale, precum organizarea unor sesiuni speciale de educație în economie circulară, oferind elevilor şi profesorilor oportunitatea de a se implica în construirea unui viitor sustenabil, cât şi dotarea instituțiilor de învățământ cu sisteme fotovoltaice. Investițiile în tehnologie verde nu doar că vor reduce semnificativ amprenta de carbon a școlilor, ci vor servi și ca instrument educațional practic, demonstrând beneficiile și funcționalitatea energiei regenerabile.
În fruntea clasamentului școlilor finaliste se află Școala Gimnazială Podgoria, urmată îndeaproape de Școala Gimnazială „Gheorghe Lazăr”.
Competiția rămâne deschisă pentru încă 11 școli, care își mențin punctajele şi vor putea acumula în continuare donații de puncte Act For Good și ambalaje reciclate prin sistemul SGR în aplicația digitală Carrefour România. Acestea continuă cursa până la finalul lunii septembrie, când vor fi anunțate următoarele șapte unități de învățământ ce vor fi recompensate.
Ajuns la cea de-a doua ediție, programul ” Gesturi mici pentru practici mari” și-a demonstrat deja eficacitatea și impactul educațional. Până în prezent, un număr de peste 2.400 de elevi au beneficiat de sesiuni educative specializate, focalizate pe principiile economiei circulare și energiei regenerabile. Aceste cursuri au fost susținute de 116 cadre didactice voluntare, subliniind angajamentul comunității educaționale față de sustenabilitate. Mai mult, succesul ediției precedente se reflectă în dotarea a șase instituții de învățământ cu sisteme fotovoltaice, marcând începutul unei transformări tangibile în infrastructura școlară.
Ediția curentă reprezintă și un salt în ceea ce privește implicarea comunității. Prin introducerea secțiunii Act For Good în aplicația Carrefour, retailerul a transformat experiența de cumpărături într-un act de responsabilitate socială. Astfel, cu ajutorul aplicației, orice client Carrefour are oportunitatea de a deveni un susținător activ al educației sustenabile, putând dona punctele acumulate prin cumpărături sau reciclare către școlile participante la concurs.
În primele două luni s-au înregistrat peste 910.000 de donații din partea a mai mult de 3.500 de utilizatori ai aplicației. Printre donații s-au numărat și peste 119.000 de ambalaje reciclate prin sistemul SGR.
„Suntem profund impresionați de mobilizarea extraordinară a comunităților locale și de dorința manifestată de clienții Carrefour de a contribui la un viitor sustenabil. Programul ‘Gesturi mici pentru practici mari’ nu doar că subliniază importanța acțiunilor individuale, ci evidențiază și rolul esențial pe care educația și economia circulară îl joacă în formarea unei noi generații de cetățeni responsabili. Dorim să aducem mulțumiri tuturor celor implicați și să încurajăm continuarea acestui efort colectiv pentru un impact durabil„, a declarat Alina Gamauf, Membru în Comitetul Executiv al Carrefour România.
„Parteneriatul nostru cu Carrefour transformă instalarea panourilor fotovoltaice în școli într-un proiect comunitar cu impact multiplu. Reducem amprenta de carbon, oferim educație practică despre sustenabilitate și generăm economii care vor susține noi inițiative ecologice. Totodată, prin aplicația Carrefour, fiecare client Carrefour devine un contribuitor activ la această schimbare, demonstrând puterea acțiunilor colective în promovarea unui viitor sustenabil în educație„, a declarat Simona Paraschiv, președintele Asociației InspirAction.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate