În anul școlar 2023 – 2024, aproximativ 200 de elevi din 5 unități școlare localizate în județul Dâmbovița au participat la proiectul-pilot „Comorile vii de lângă noi”, desfășurat de Asociația Volens cu sprijinul Heidelberg Materials România.
Prin acest proiect, Asociația Volens a implementat pentru prima oară în școlile publice din România cadrul european al competențelor pentru sustenabilitate GreenSCENT.
Provocarea lansată de asociație, aceea de a descoperi și promova comorile ascunse ale comunității, s-a adresat elevilor de toate vârstele, începând cu cei din clasele pregătitoare și până la adolescenții din licee. Pe parcursul proiectului, sub îndrumarea profesorilor coordonatori din fiecare școală, elevii s-au documentat, au lucrat în echipă, au mers pe teren. Au descoperit specii protejate, zone sălbatice, personalități marcante ale comunităților lor, dar și oameni simpli cu povești de viață aparte, clădiri istorice, dar și locuri cu istorii amuzante, mai puțin știute. Au filmat, au realizat interviuri, au scris eseuri captivante, au făcut fotografii și mini-reportaje.
”Proiectul a creat un context foarte potrivit în care să ajutăm tinerii, de la primar până la liceu, să înțeleagă ce înseamnă progresul sustenabil, combinând perspectivele civice și academice date de Asociația Volens și Universitatea UNINETTUNO cu cele ale industriei în care activăm. Ne-am bucurat că Fabrica din Fieni a fost considerată de copii drept una dintre „comorile” istorice ale comunității și că au fost interesați să afle cât mai multe despre acest subiect. Din interacțiunile directe cu elevii am constatat că, în cadrul proiectului, au învățat despre biodiversitatea locală și și-au exersat competențe cognitive importante. Au dovedit gândire critică și analitică, maturitate în definirea problemelor și o atitudine constructivă atunci când decid să acționeze pentru binele naturii și al comunității”, a declarat Bogdan Arnăutu, manager comunicare Heidelberg Materials România.
Datorită impactului benefic pe care conceptul educațional l-a avut în rândul elevilor, la nivelul dezvoltării competențelor pentru dezvoltare durabilă, proiectul va continua și se va extinde și în anul școlar 2024-2025.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate