Asociația The Social Incubator și London Stock Exchange Group (LSEG) lansează proiectul „Primul meu job”, care vizează integrarea socială și profesională a 50 de tineri din medii vulnerabile din județele Argeș, Brașov, Călărași, Dâmbovița și Ialomița.
Pe întreg parcursul anului, tinerii participă la zece ateliere de educație non-formală organizate în format fizic, câte două în fiecare județ, care îi vor ajuta să se cunoască mai bine și să-și găsească un loc de muncă. Beneficiarii proiectului vor primi ajutor specializat prin intermediul celor 50 de sesiuni de consiliere vocațională și de psihoterapie, dar și sprijin pentru continuarea studiilor și a unor cursuri profesionale.
Cei 50 de tineri vor fi îndrumați de mentori, inclusiv de angajați ai London Stock Exchange Group (LSEG), care vor contribui la acest proiect cu 200 de ore de mentorat, în scopul realizării unei intervenții în profunzime. Cei mai implicați beneficiari în activitățile proiectului participă la o tabără educațională de 5 zile, organizată la București.
„Suntem onorați și recunoscători pentru sprijinul oferit de London Stock Exchange Group (LSEG), care ne permite să ajungem în comunități vulnerabile din cinci județe ale țării și să venim în ajutorul tinerilor, care primesc astfel o șansă în plus pentru un viitor demn, prin muncă. Obținerea primului loc de muncă reprezintă un punct de cotitură în viața lor și de cele mai multe ori vine cu mari provocări. Cu ajutorul partenerilor de la LSEG, acestea vor fi depășite acum mai ușor, prin intervenția specialiștilor noștri”, a declarat Adriana Preda, director executiv al Asociației The Social Incubator.
„Credem că fiecare tânăr are șansa de a câștiga încredere, independență și un sens în viață printr-un loc de muncă care îi dă speranță, în special la începutul carierei, și suntem mândri că putem contribui la acest lucru. La LSEG, investim constant în viitorul comunității noastre și ajutăm la construirea unei societăți mai diversificate, incluzive și prospere”, a declarat Andreea Stănescu, LSEG România.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate