Asociația pastel, în parteneriat cu Hidroelectrica, anunță dotarea cu aparate noi a sălii de kinetoterapie din Sanatoriul Balneoclimateric Bușteni, în cadrul celei de-a doua ediții a proiectului „Echipament pentru Speranță”.
Investiția vizează îmbunătățirea calității serviciilor de recuperare medicală pentru cei peste 1.800 de copii care se tratează, anual, în acest sanatoriu.
”Implicarea noastră în modernizarea sanatoriului nu se rezumă doar la achiziționarea de echipamente noi și îmbunătățirea tratamentelor oferite. Este și o promisiune fermă de a asigura siguranța copiilor și a medicilor, creând un mediu de lucru mai sigur și eficient”, a declarat Karoly Borbely, CEO Hidroelectrica.
”Sănătatea este un sector în care ne implicăm activ și ne bucurăm că am reușit, în a doua ediție a proiectului „Echipament pentru Speranță”, să oferim Sanatoriului din Bușteni resurse care să-i ajute pe medici să-și desfășoare activitatea în condiții moderne, astfel încât tratamentele copiilor să devină mai eficiente”, completează Andreea Oprea, Director Executiv Asociația pastel.
”Impactul acestei donații este profund și transformativ pentru micuții noștri pacienți. <Echipament pentru speranță> nu este doar o colecție de echipamente, ci o fereastră către speranță și progres pentru copiii noștri, care vor avea acces la terapii eficiente, într-un mediu prietenos, care îi va ajuta să-și recâștige mobilitatea, să-și întărească corpul și să-și îmbunătățească abilitățile motorii”, a declarat Ec. Loghin Ioana Julieta, Manager Sanatoriul Balneoclimateric Bușteni.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate