Asociația pastel, cu sprijinul Carrefour România, a finalizat cea de-a doua ediție a proiectului „Pedale Salvatoare”, prin intermediul căreia 31 de persoane cu dizabilități au intrat în posesia unor scaune rulante electrice, menite să îi ajute să se deplaseze și să le crească gradul de autonomie.
“În cadrul Carrefour România, știm că fiecare dintre noi avem responsabilitatea de a ne implica la crearea unui mediu incluziv, în care persoane cu diferite afecțiuni și vulnerabilități să își găsească locul și să se bucure de acceptare, ajutor și susținere. Suntem mândri că putem contribui din nou la angajamentul Asociației pastel, #NicioLunăFărăoFaptăBună”, a declarat Alina Gamauf, Membru în Comitetul Executiv, Carrefour România.
Costul unui scaun rulant electric poate ajunge și la 1.500 de Euro, o cheltuială adesea greu de suportat de către persoanele cu dizabilități locomotorii și familiile lor. Toate echipamentele donate în cadrul proiectului “Pedale Salvatoare” au o garanție de utilizare de minimum 10 ani.
“Deși ne simțim adesea neputincioși în fața acestor dizabilități, descoperim, de la proiect la proiect, că avem puterea să aducem speranță și bucurie beneficiarilor noștri. Un scaun rulant electric contribuie la îmbunătățirea calității vieții persoanelor vulnerabile, ajutându-i să își mențină un rol activ în familiile lor”, a declarat Andreea Oprea, Director Executiv Asociația pastel.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate