Ediția a II-a a Galei Premiilor Gustul Viitorului, proiect al Asociației AGRICOLA – Neam de Gospodari a avut loc ieri, la Restaurantul URBO din Bacău, unde s-au reunit reprezentanți ai principalilor susținători ai Asociației – companiile Grupului Agricola, reprezentanți ai unor asociații nonprofit și restaurante locale, profesori de la Liceul partener în proiect “Anghel Saligny“ și renumitul Chef Cezar Munteanu.

Evenimentul a constituit etapa finală a ediției 2024 a Proiectului Gustul Viitorului, mai precis ocazia oferită celor 18 elevi de la clasele de bucătari ale Liceului “Anghel Saligny“ Bacău, de a demonstra ce au învățat de-a lungul acestui an sub îndrumarea lui Chef Cezar.

Începând cu primăvara acestui an, Chef Cezar Munteanu a avut mai multe sesiuni de lucru împreună cu elevii și profesorii lor – seminarii teoretice privind implicarea și motivarea muncii în bucătărie, tehnici dedicate prevenției risipei alimentare, întâlniri cu nutriționiști, precum și ateliere privind tehnicile moderne de gătit, montare și decorare a preparatelor culinare și deserturilor.

Pentru că Agricola este un producător de hrană, Asociația AGRICOLA și-a găsit ca menire încurajarea artei culinare, educarea în spiritul adoptării unei alimentații gustoase și sănătoase în familie și oriunde. Astăzi celebrăm partea însuflețită a Proiectului de responsabilitate Socială Gustul Viitorului – efortul celor 18 tineri liceeni care ne demonstrează tuturor că investiția în oameni, descoperirea adevăratului lor potențial și al pasiunii pentru gătit, reprezintă o temelie solidă pentru un viitor mai bun”, arată Daniel Bitere, președintele Asociației AGRICOLA.

Sub umbrela Gustul care face bine, Asociația AGRICOLA va lansa spre sfârșitul anului cel de al 4-lea Ghid specializat numit Marii campioni mănâncă bine. În contextul în care părinții copiilor sportivi nu au la îndemână informații care să îi ajute să susțină stilul de viață specific unui copil orientat către o viață sportivă, mai ales din punct de vedere al alimentației, Asociația a identificat această nevoie ca fiind una căreia îi poate răspunde.

Plecând de la întrebările părinților și de la feedback-ul unor specialiști in domeniu, Ghidul Marii campioni mănâncă bine constituie un material suport pentru cei care vor să susțină copiii sportivi atât în viața de zi cu zi, cât și către performanță. Acesta cuprinde recomandări făcute de experți din diverse domenii conexe și rețete culinare dedicate semnate Chef Cezar Munteanu. Ghidurile lansate de Asociație în anii trecuți au fost dedicate copiilor de vârstă preșcolară, copiilor cu afecțiuni oncologice și, respectiv, celor cu probleme de obezitate.